PNL Gorj își apără primarul dat de ANI pe mâna procurorilor
Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbunești, după ce a constatat că primarul din comuna gorjeană Berlești și-a dat singur un spor de 15% la salariu, la care nu avea dreptul. Anunțul a fost făcut de ANI marți, 16 iunie 2020.
PNL Gorj își apără primarul, susținând că Iulian Berlescu a mai fost reclamat la Parchetul Târgu Cărbunești pentru aceeași faptă, iar procurorii au clasat cauza. De fapt, aceeași persoană a sesizat la un moment dat și ANI, și Parchetul, dar în timp ce agenția de integritate a constatat vinovăția și a sesizat procurorii, aceștia deja clasaseră cauza... din lipsă de probe.
Potrivit ANI, primarul Berlescu a emis o dispoziție în data de 10 august 2016 pentru aprobarea Regulamentului privind sporul pentru condiții vătămătoare și acordarea sporului în cuantum de 15% din salariul de bază angajaților primăriei, în baza căreia și-a creat un avantaj de natură patrimonială, la care nu era îndreptățit, conform prevederilor legale.
Potrivit PNL Gorj, posibilele fapte sesizate de către ANI au fost deja cercetate, iar procurorii au constatat că ele nu există.
„In Ordonanța de clasare, emisă de Parchetul de pe lângă Judecatoria Tg Cărbunești la data de 11.02.2020, in dosarul numărul 79/P/2019 se precizează că în urma analizării probelor administrate în cursul urmăririi penale faptele sesizate nu există sau nu au fost săvârșite cu vinovăție. În același document se dispune :"Clasarea cauzei privind savarsirea faptei de abuz in serviciu, prev. și ped. de art. 297 alin. 1 C. Pen cu referire la încasarea de către primarul Berlescu Iulian a sporului de 15%, intrucat fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege"“, transmite PNL Gorj. (A.A.)