PNL Dolj anunţă excluderea a nouă primari

Biroul Politic Judeţean al PNL Dolj a decis radierea din calitatea de membri de partid a nouă primari de comune din judeţ după ce aceştia au anunţat public că susţin PSD în campania pentru alegerile europarlamentare din 26 mai.

Potrivit unui comunicat al PNL Dolj, decizia liberalilor doljeni a fost luată în conformitate cu prevederile statutare, cu majoritate de voturi, iar primarii Gheorghe Popa (Mischii), Safta Eugen (Sadova), Daniel Marius Cîrstianu (Radovan), Eugen Giurcă (Sălcuţa), Cristian Marius Antonie (Daneţi), Vasile Stan (Teslui), Marius Dinulescu (Catane), Florea Neacşu (Gighera) şi Florel Catană (Galicea Mare) au fost radiaţi din calitatea de membri ai Partidului Naţional Liberal.

Un număr de 14 primari PNL, ALDE şi UNPR din judeţul Dolj au anunţat pe 11 aprilie că susţin PSD în campania pentru alegerile europarlamentare, însă nu vor părăsi partidele din partea cărora au candidat la alegerile locale din 2016, pentru că, potrivit legii, şi-ar pierde mandatele.

Vizualizări: 1,643

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: