Plecarea în Germania îl poate trimite după gratii
Un bărbat de 36 de ani, din Târgu Jiu, a plecat la muncă în Germania, deși a fost condamnat cu suspendare în țară și trebuia să respecte mai multe măsuri de supraveghere.
Pentru că târgujianul nu s-a prezentat la Serviciul de Probațiune Gorj, pentru a fi pusă în executare sentința penală de condamnare, autoritățile au cerut revocarea suspendării pedepsei și executarea ei în regim de detenție.
În toamna anului trecut, Alin a fost condamnat la 1 an și 6 luni închisoare pentru că s-a urcat la volan după ce a consumat trei peturi de bere, fiind implicat într-un accident de circulație soldat cu pagube materiale.
Pedeapsa a fost suspendată pe un termen de supraveghere de 2 ani. În acest timp, gorjeanul era obligat să frecventeze un program de reintegrare socială și să muncească 80 de zile folosul comunității, în cadrul Transloc sau a Direcției Publice de Patrimoniu din Târgu Jiu.
Instanța a fost de acord cu admiterea cererii formulate de către Serviciul de Probațiune Gorj întrucât „din înscrisurile de la dosar fost dovedită reaua-credință a intimatului”.
Inițial, târgujianul a trimis, prin avocat, înscrisuri medicale arătând că a fost depistat pozitiv cu Covid în Germania. Apoi, din cauza restricțiilor de călătorie, bărbatul nu s-a putut prezentat la instanță, obținând din nou amânare. La termenul din iunie, târgujianul a invocat același motiv, că trebuie să vină mai întâi în țară și ulterior să facă vaccinul și este posibil să fie supus măsurii carantinării.
După atâtea tergiversări, instanța a acordat un ultim termen de judecată pentru data de 31 august. Bărbatul a ales să nu se prezinte, așa că Judecătoria Târgu Jiu a dispus executarea în întregime, în regim de detenție, a pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare.
„Instanța a avut în vedere situația generată de virusul SARS-CoV-2 pe plan mondial, amânând cauza în vederea prezentării intimatului, ba chiar s-a dat termen după vacanța judecătorească tocmai pentru ca să se poată prezenta (...), dar intimatul a ignorat total demersurile făcute”, se arată în motivarea instanței.
Bărbatul a contestat deja sentința Judecătoriei Târgu Jiu.