Pleaşcă, la primul meci pe noul Municipal pentru Pandurii

Marian Pleaşcă este unul dintre cei mai experimentaţi jucători care evoluează la Pandurii, acesta jucând mai bine de zece ani la prima echipă şi echipa a doua a gorjenilor. Revenit recent la Târgu Jiu, după un periplu la mai multe echipe de Liga 1, Pleaşcă a fost jucător de bază în remiza cu timişorenii de la ASU Poli.

Aflat la redebut la echipa din Târgu Jiu încă din etapa trecută, Marian Pleaşcă a debutat în sfârşit pentru gorjeni şi pe stadionul pe care a evoluat cea mai mare parte a carierei sale, până când a fost transferat la FCSB, în 2017.

Pleaşcă este unul dintre cei mai experimentaţi jucători din lotul actual al gorjenilor şi are în CV peste 100 de meciuri jucate numai pentru Pandurii, majoritatea în Liga 1, fiind coleg cu actualul antrenor cu portarii, Pedro Mingote, atunci când Pandurii evolua în grupele Europa League.

Titular şi la Bacău, dar şi la meciul cu ASU Poli,  fundașul Marian Pleașcă a fost şi căpitan de echipă şi a avut o evoluţie foarte bună fiind remarcată şi de antrenorul Călin Cojocaru. ”Pleaşcă e un jucător foarte bun, de valoare, care ne ajută, iar la acest meci tot grupul a contat”, a spus Cojocaru după meci, precizând din nou că valoarea echipei Pandurii nu este cea pe care o arată locul din clasament: „Toată lumea se uită la noi ca la echipa de pe ultimul loc, dar o echipă de pe ultimul loc nu poate marca 15 din 16 goluri din acțiune. Acum cred că a fost primul nostru gol din fază fixă. Am păcătuit în trecut pe faza defensivă, dar etapa trecută cu Bacău și acum cu Poli, n-am mai făcut greșeli și asta s a văzut în rezultate”.

Marian Pleaşcă s-a mai antrenat cu Pandurii şi în trecut, dar a ajuns la UTA, în Liga 1, unde a evoluat în prima parte a acestui sezon. Ajuns acum la vârsta de 31 de ani, Pleaşcă este unul dintre juniorii crescuţi de cei de la Pandurii şi pregătiţi pentru prima echipă, jucând câţiva ani la Pandurii II, fosta echipă de Liga 3, până să ajungă la echipa mare, unde a evoluat 2009-2017, după care a plecat la FCSB. În Liga 1 Pleaşcă a acumulat deja zece sezoane, el jucând şi pentru FC Voluntari, Gaz Metan Mediaș și UTA, înainte să revină la Pandurii.

Galerie foto


Vizualizări: 872

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: