Play-off şi play-out pentru Liga 2 propus de FRF

Un proiect radical a fost propus de FRF cluburilor din Liga 2 şi Liga 3 pentru a se putea reduce la minim numărul meciurilor care se vor juca. În ceea ce priveşte Liga 2 FRF propune un sistem de play-off şi play-out pentru a se încheia sezonul deşi majoritatea echipelor cer îngheţarea acestuia.

Federaţia Română de Fotbal are în plan să reducă drastic numărul de meciuri la nivelul Ligii a 2-a şi Ligii a 3-a, competiţii pe care le organizează. În acest sens Liga 2 va fi împărţită în play-off şi play-out, pentru a se stabili mai repede promovatele şi retrogradatele, dar nu e stabilit încă formatul exact. Iar promovarea şi retrogradarea ar trebui să rămână în aceleaşi condiţii. Ar trebui să retrogradeze trei echipe de la Liga 2 şi să promoveze trei, două direct şi una la baraj cu echipa din Liga 1.  Cele două echipe care evoluează la Târgu Jiu, Pandurii şi ACS Viitorul ar urma să joace în play-out conform acestui plan.

La nivelul celui de-al treilea eşalon fotbalistic, conform planului propus de FRF la întâlnirea cu reprezentanţii cluburilor, sezonul va fi îngheţat şi ar urma să se mai dispute din actualul sezon doar 6 partide de baraj pentru promovarea în Liga 2.  La Liga 3, doar la seriile a 2-a, a 3-a şi a 5-a ar urma să existe un baraj între locurile 1 şi 2, pentru că aici există o diferenţă mai mică de 3 puncte în clasament. Ar fi de jucat practic 6 meciuri în luna iulie la aceste baraje de promovare, şi nu retrogradează nimeni. În aceste condiţii, barajele de promovare din Liga 3 ar urma să se dispute între AFC Unirea Slobozia şi ACS Mostiştea Ulmu (Seria 2), AFC Progresul Spartac Bucureşti şi CSM Slatina (Seria 3) şi ACS Fotbal Comuna Recea şi CS Minaur Baia Mare (Seria 5). Dacă această propunere a FRF va fi validată de Comitetul Executiv, CS Aerostar Bacău şi U Craiova 1948 ar promova direct în Liga 2.

Competiţiile fotbalistice din România, întrerupte iniţial până la 31 martie, au fost suspendate printr-o decizie a Comitetului de Urgenţă al Federaţiei Române de Fotbal cel puţin până la momentul ridicării stării de urgenţă decretate ca urmare a pandemiei de coronavirus.

Liga Profesionistă de Fotbal a anunţat că intenţionează să reia actuala ediţie a campionatului Ligii 1 în weekend-ul 13-14 iunie.

Vizualizări: 328

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: