Pîrvulescu (FNME): Greva foamei a fost dusă în derizoriu

Preşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie, Dumitru Pîrvulescu, a explicat într-un interviu la Radio Infinit de ce nu a purtat negocieri în numele grevistului foamei din faţa CE Oltenia, dar s-a implicat în cazul greviştilor de la termocentrala Turceni. Pîrvulescu a spus că cei de la Turceni sunt în sindicatul lui de bază, Sindicatul Liber Oltenia, în timp ce Nanu era la sindicatul lui Golea. Ambele sunt afiliate la FNME.

Reporter: Vi se reproşează că nu vă implicaţi în cazul grevistului de la sediul CEO, deşi este la FNME.

Dumitru Pîrvulescu: Salariaţii nu sunt la FNME, salariaţii sunt membri de sindicat ai sindicatelor care fac parte din FNME. Dumnealui face parte din sindicatul domnului Golea şi era normal prima dată să apeleze la sindicatul domnului Golea. Eu am ajutat băieţii de la Turceni pentru că erau membri la sindicatul meu de bază. Membrii FNME sunt sindicatele.

Reporter: Dumnealui se aştepta să îl ajutaţi să obţină mai multe clase.

Dumitru Pîrvulescu: Dânsul are oricum una din cele mai mari clase care sunt în minerit. Eu ştiu, că am în sindicatul de bază poate cel mai bun sudor, şi e la mentenanţă, lucrează 8 ore din 8 ore ca sudor şi are clase exact ca dumnealui, cu experienţă mult mai mare decât dumnealui.

Reporter: Consideraţi că protestul minerului e nejustificat?

Dumitru Pîrvulescu: Nu ştiu dacă e justificat sau nejustificat. E rău că se ajunge la o formă de protest extrem pentru nişte chestiuni care nu pot să fie rezolvate. Dacă Nanu ar primi ceva, ar trebui să primească toţi sudorii de nivelul lui sau peste nivelul lui şi nu mai sunt bani. Este păcat că se recurge la astfel de forme de protest şi o aducem în derizoriu, iar atunci când vom avea nevoie de o formă extremă de protest, pentru că se va întâmpla ceva cu compania asta, o să se uite cei din exterior la noi şi o să râdă.

Reporter: Situaţia salariaţilor de la Turceni este diferită? Şi ei sunt în greva foamei.

Dumitru Pîrvulescu: Din spusele lor, acolo s-a făcut un protocol prin care trebuia să li se dea 100 de lei, nu li s-au dat aceşti bani. În al doilea rând, a fost o propunere făcută inclusiv de directorul de sucursală de acolo, aprobată în Directorat, care nu a fost pusă în practică. Atâta timp cât li s-a propus ceva de către directorul lor şi s-au trezit cu alte acte adiţionale, pentru că a făcut Iovan scandal că erau la mine. La mine în sindicat au venit nemulţumiţii care au avut curaj, că sunt mai mulţi nemulţumiţi acolo.

Vizualizări: 966

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Interviu:

Citește și: