Pirelli și-a mutat producția în China. Pleacă italienii de la Sadu?

Compania italiană Pirelli, care desfășoară activitate în Parcul Industrial de la Bumbești Jiu, se restructurează. Producția de filtre ceramice pentru industria auto a fost mutată în China, iar câteva zeci de angajați au fost disponibilizați, primind în schimb plăți compensatorii. Potrivit unor surse oficiale, o variantă ar fi relocarea unei părți din activitatea fabricii de anvelope Pirelli de la Slatina la Bumbești Jiu. Decizia ar putea fi luată săptămâna viitoare.

Societatea Pirelli are în prezent în jur de 130 de salariați care efectiv au rămas fără obiectul muncii după mutarea activității principale în Asia. Utilajele folosite pentru producția filtrelor ceramice au fost demontate, iar salariații lucrează acum la diverse munci prin curtea fabricii. Societatea Pirelli se restructurează, spun reprezentanții Parcului Industrial de la Bumbești Jiu, cei care au închiriat spațiile investitorului italian unde este amenajată fabrica. „Firma Pirelli trece printr-un proces de restructurare, în sensul că vechea producție de filtre ceramice a fost mutată, probabil undeva în China, la Sadu urmând să se desfășoare o altă activitate pe care o vor decide acționarii acestei firme. Au fost disponibilizări în sensul că cine a vrut să plece a plecat cu salarii compensatorii sau cine și-a găsit loc de muncă în altă parte a fost lăsat să plece”, a declarat Cristian Toader Pasti, directorul Parcului Industrial Sadu.  

Primarul Bobaru: Nu știu ce intenții au!

Autoritățile locale din Bumbești-Jiu spun că nu au prea multe informaţii despre afacerea italienilor. „Nu știu ce intenții au. N-am de unde să știu politica firmei. Știu că s-au oferit plăți compensatorii salariaților care au vrut să plece. 10-12 salarii, și au plecat prin demisie. Depășește competențele mele să întreb un angajator ce are de gând cu activitatea lor și mai ales pe unii de nivelul lor”, a comentat Constantin Bobaru, primarul de la Bumbești Jiu. 

Conform spuselor directorului Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Gorj, societatea Pirelli nu a depus notificare la agenție privind plecările de personal din fabrică. 

Se restructurează, dar fac investiții!

Cu toate că trece printr-un proces de restructurare, societatea Pirelli a făcut noi investiții la fabrica din Parcul Industrial Sadu. „A făcut noi investiții: gardul exterior pe o lungă porțiune a fost făcut nou, au realizat o canalizare, care costa foarte mulți bani, care leagă fabrica de rețeaua de canalizare și de stația de epurare de la Iezureni. Își continuă investițiile pentru reconversia producției. Sper să se întâmple foarte curând, să poată angaja foarte mulți oameni”, a mai spus directorul Parcului Industrial Sadu.  

Italienii au fost aduși în Gorj, cu mare tam-tam, de deputatul de Târgu Jiu, Victor Ponta, în urmă cu un deceniu.

Galerie foto


Vizualizări: 5,347

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: