Peste o sută de migranți, morți în Mediterană
O ambarcaţiune care transporta aproximativ 120 de imigranţi s-a scufundat în sudul Mării Mediterane, în largul coastelor Libiei. Asta spun cei câțiva supraviețuitori găsiți la trei zile după scufundarea ambarcațiunii.
"Şapte persoane au fost salvate după ce au stat în mare trei zile", în urma naufragiului produs duminică, a declarat generalul Ayoub Kacem, comandantul Pazei de Coastă din Libia.
Naufragiul a avut loc în condiţii de furtună puternică, în largul coastelor Libiei.