Pericol la Cătunele. Localnic: Trei sate vor fi înghiţite de haldă
Cetățenii din comuna Cătunele se plâng că fosta haldă de steril a Carierei Lupoaia le ameninţă casele. Halda a luat-o la vale, iar pământul a ajuns până în apropierea gospodăriilor. „De la Valea Mănăstirii până la Valea Perilor se deplasează pământul, acum nu se vede de buruieni. Casele sunt la mai puțin de 100 de metri. Satele Steic, Valea Mănăstirii, Valea Perilor vor fi îngropate de halda de steril. Am anunțat Prefectura Gorj și Primăria Cătunele din 2009 despre aceste probleme, pentru că halda de steril se deplasează. Unghiul de deformare nu are 7 grade cât are în actele SNLO, are 18 grade. Se deplasează halda, mai ales în valea dinspre Motru, unde nu a fost tasată corespunzător”, a declarat Alina Puncioiu, o localnică.
Femeia spune că nici plantările de salcâm nu au fost făcute corespunzător și de aceea pământul o ia la vale. „Halda pleacă în valuri. Au plantat câțiva salcâmi, dar nu câți scriu ei în documente. Eu văd imaginea în fiecare zi. Stau undeva la mijlocul haldei, sunt sub 100 de metri între mine și haldă. Văd această imagine de cel puțin 50 de ori pe zi”, a mai spus femeia.
Primarul din Cătunele, Florinel Țuilă, spune că halda într-adevăr nu a fost amenajată corespunzător, dar că deocamdată nu reprezintă un pericol pentru gospodăriile din zonă. Halda a fost realizată chiar pe vechiul traseu al râului Motru, care a fost deviat.