Pericol de accidentare în centrul oraşului

Mersul pe trotuarele din Târgu Jiu nu ar trebui să mai fie de ieri la fel de periculos ca şi până acum, asta după ce autorităţile locale au îndepărtat de pe faţada unui bloc porţiuni întregi de cărămizi decorative care stăteau să cadă peste trecători. Bucăţi de cărămidă s-au desprins deja zilele trecute, municipalitatea intervenind de abia acum, după ce locatarii au făcut tărăboi şi au anunţat că, de sus, oricând poate fi spart capul cuiva.

Municipalitatea a trimis ieri câţiva muncitori la blocul situat pe strada Unirii, în zona Colegiului Naţional Tudor Vladimirescu şi a Şcolii Generale Constantin Săvoiu. Echipaje ale Poliţiei Rutiere şi Poliţiei Comunitare au deviat traficul rutier şi pietonal pentru a preveni eventuale accidente, muncitorii urcând la două apartamente la care cărămida era desprinsă şi putea să cadă oricând. „A picat de deasupra de la geamul nostru de la bucătărie. Era seară atunci şi nu a lovit pe nimeni că era lume puţină şi l-a fel s-a întâmplat şi duminică, atunci când au căzut iar nişte bucăţi lângă nişte copii. Am auzit o bufnitură şi am crezut că a fost explozie, dar căzuse cărămida. După asta s-a dus soţul meu la Primărie şi văd că au reuşit în cele din urmă să ajungă şi să dea jos ceea ce e periculos”, spunea ieri o locatară din blocul cu pricina.

Locatari supăraţi pe autorităţi

Cel mai revoltat era însă Paul Dumitrescu, bărbatul care spune că de câteva zile a mers la Primărie pentru a anunţa pericolul respectiv, fără ca lucrurile să se mişte din loc până ieri dimineaţă. „Nu cade domnule de acum, cade din 2000. Am tot sunat eu şi la Pompieri şi la Poliţie şi la Primărie şi nu s-a luat nicio măsură până acum. Până nu o să moară cineva nu face nimeni nimic în ţara asta şi nici măcar atunci. În dimineaţa asta am fost eu la Primărie din nou şi, cu multă insistenţă, am reuşit să urnesc lucrurile din loc pentru că e o şcoală şi un liceu aici şi oricând pot fi loviţi nişte copii. Nu mai vorbim de oamenii mari, care, vedeţi, nu se feresc mai rău ca ai mici. Duminică a căzut o bucată de vreun metru patrat şi bine că nu a lovit pe nimeni. Ne tot spun şefii ăştia că să ne urcăm noi pe bloc că e blocul nostru. Suntem în România şi de aia se întâmplă lucrurile astea. Păi de ce avem noi primărie şi alte instituţii, cum oprim noi circulaţia ca să facem treaba lor- Bine măcar că s-au mobilizat acum”, spunea ieri locatarul blocului cu pricina.

Cărămizile – doborâte cu ranga

Timp de aproape o oră muncitorii au desprins de pe faţada blocului câţiva metri patraţi de cărămidă decorativă, fără a se înregistra incidente. O bătrână a fost în pericol de a fi rănită după ce a deschis uşa unui magazin situat la parterul blocului respectiv, pentru a ieşi în stradă, un poliţist comunitar reuşind să o avertizeze la timp pentru a se feri şi a intra din nou în magazin până la încheierea intervenţiei muncitorilor. Ionuţ Jilăveanu, director în cadrul Primăriei Târgu Jiu, a menţionat că, în mod normal, asociaţiile de proprietari care au în posesie blocurile sunt cele care trebuie să se îngrijească inclusiv de cărămida de pe faţadele clădirilor.

Jilăveanu a menţionat că municipalitatea a intervenit doar pentru că în cazul de faţă era un pericol iminent de a fi lovite persoane sau autoturisme aflate în trecere pe lângă blocul respectiv. „Am venit în zonă cu personal specializat pentru a îndepărta pericolul generat de cărămida aparentă. Am protejat zona  pentru a lucra fără probleme şi fără a fi rănit cineva. Cărămizile acestea sunt un real pericol, dar asociaţiile de proprietari au obligaţia de a remedia orice obligaţie la clădirile din patrimoniul propriu. La posibilităţile pe care le au însă aceste asociaţii e puţin probabil că vor interveni vreodată la timp pentru a face lucrările necesare întreţinerii faţadelor”, spune Ionuţ Jilăveanu.

Vizualizări: 133

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: