Percheziții în două comune din Gorj
Polițiști din cadrul IPJ Gorj - Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru, au efectuat miercuri 7 percheziții pe raza județului Gorj, la punctele de lucru și domiciliile administratorilor unui agent economic, bănuit de comercializarea online de produse cosmetice, fără acordul titularilor de drept.
Polițiștii gorjeni au descins în două comune din Gorj, fiind efectuate 6 percheziții domiciliare în Mătăsari și una în Drăgotești, ocazie cu care au fost indisponibilizate produse cosmetice în valoare de aproximativ 110.000 lei și au fost ridicate mijloace de probă privind comercializarea, fără drept, de mărfuri purtătoare de marcă.
Totodată, au fost puse în executare două mandate de aducere, fiind conduse la sediul poliției două persoane, o femeie de 31 de ani din Mătăsari și un bărbat de 36 de ani din Drăgotesti, în vederea audierii.
"În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, conform Legii nr. 84/1998 republicată, privind mărcile și indicațiile geografice", anunță IPJ Gorj. (A.M.)