Peppy Dolce Vita s-a oprit în sferturi la Rimini

Echipa de old boys Peppy Dolce Vita Târgu Jiu a ajuns până în sferturile de finală ale EMF Masters Champions League, competiţie care a avut loc în week-end la Rimini, în Italia. Gorjenii au fost campioni naţionali la această categorie de vârstă iar în competiţia europeană au avut un start foarte bun.

Peppy Dolce Vita Târgu Jiu a început bine competiţia din Italia şi a reuşit să câştige grupa din care a făcut poarte. Prima echipă din istoria de 12 ani a minifotbalului gorjean care s-a calificat la o competiție de rang european, a ajuns până în faza sferturilor de finală.

Din lotul deplasat de Daniel Buleac și Petrișor Gurică în Italia au făcut parte foști fotbaliști cunoscuți din prima ligă, precum Lucian Mălăele, Romeo Rădoi, Aurel Amzucu, Adrian Popescu, Florin Popete sau Dorin Hîrsu, foşti jucători ai echipei Pandurii, dar și fostul campion european cu naționala României de minifotbal, Claudiu Dumitru.

Echipa din Târgu Jiu a început foarte bine competiția și a învins cu scorul de 9-0 echipa Arsenal Galanta din Slovacia şi apoi cu 3-0 pe Vulturii Dej câştigând astfel Grupa D a întrecerii.

În prima fază eliminatorie echipa gorjeană a întâlnit finalista din 2017 a competiției europene, echipa Meteorplast din Slovenia. Aceştia s-au impus cu scorul de  2-0 şi astfel, Peppy Dolce Vita s-a oprit în această fază a sferturilor de finală la Rimini, fiind eliminată de o formaţie aflată la cea de-a treia participare în Liga Campionilor old boys.

Parcursul echipei din Târgu Jiu a fost însă unul foarte bun, calificarea între primele 8 echipe din Europa fiind o performanţă pentru acest grup de fotbalişti care nu mai sunt în activitatea de performanţă.

Peppy Dolce Vita Târgu-Jiu a putut participa la Liga Campionilor pentru old boys, jucători trecuți de 40 de ani, după ce a câștigat Campionatul Național de la Severin din luna iulie. Participarea a fost făcută posibilă și cu sprijinul Consiliului Județean Gorj, care a aprobat proiectul întocmit de reprezentanții Asociației Club Sportiv Minifotbal Gorj, proiect denumit „Minifotbalul, sportul fără vârstă”.

Lot Peppy Dolce Vita Târgu-Jiu:

Portar: Dorin Hîrsu. Jucători: Marian Erburosu, Lucian Armand Mălăele, Romeo Lucian Rădoi, Ion Cănăvoiu, Aurel Amzucu, Ioan Cătălin Trofin, Ion Aurel Grămescu, Adrian Popescu, Florin Laurențiu Popete, Valentin Ciolacu, Claudiu Dumitru, Petrișor Gurică și Daniel Buleac.Staff: Daniel Buleac, Petrișor Gurică, Cosmin Iosu și Marius Buleac

Vizualizări: 1,065

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: