Pensionari MAI, la cheful de pe Insuliţă
Reacţie extrem de dură a fostului şef al Poliţiei Gorj, Viorel Caragea, faţă de câţiva ofiţeri care au participat luni seara la petrecerea organizată de municipalitate la restaurantele de pe Insuliţă cu ocazia Zilei Internaţionale a Vârstnicilor. Fostul comandant şi-a continuat şi războiul pe care îl are cu primarul Marcel Romanescu, criticând modul în care au fost aleşi participanţii la petrecere, în vizorul său intrând şi foşti ofiţeri de poliţie.
Printre cei prezenţi la petrecere se numără fostul adjunct al IPJ Gorj, Victor Băroianu, dar şi foştii ofiţeri Constantin Bărbulescu şi Ion Rădulescu. Deşi niciunul nu a fost nominalizat, Caragea le-a cerut participanţilor la petrecerea organizată cu fonduri publice să explice de ce au acceptat să meargă acolo în condiţiile în care au pensii foarte mari şi îşi pot permite oricând o masă la restaurant, lucru care nu se poate spune despre mulţi alţi pensionari din oraş.
„Să vă fie ruşine, foşti colonei cu pensii de zeci de milioane care v-aţi dus din nou pe degeaba la masă, aţi uitat vremurile când făceaţi parte din comanda poliţiei şi datorită muncii prin diferite terase şi cârciumi, Târgu-Jiul devenise un oraş al grupurilor de infractori, incendiatori, cămătari etc? Consider că, Consiliul Local are datoria morală faţă de cei care i-au votat să numească o comisie de consilieri care să verifice cum acest fericit şi cinstit primar a dat invitaţiile din bani publici după bunul lui plac”, se arată, printre altele, în postarea lui Caragea.
Din Ministerul Afacerilor Interne s-au pensionat în ultimul an mulţi angajaţi, ofiţeri şi subofiţeri, însă puţini dintre aceştia îndeplinesc şi criteriile pentru a participa la chefurile de pe Insuliţă. Unul dintre aceste criterii prevede o limită de vârstă de 60 de ani, iar tinerii pensionari din MAI nu au cum să atingă acest prag prea curând. Aşa se face că unii dintre ei preferă, de exemplu, să îşi găsească o nouă slujbă care să îi menţină activi.
Un exemplu în acest sens îl reprezintă fostul şef al Poliţiei Transporturi Feroviare, Daniel Brotea, care la fiecare sfârşit de săptămână predă cursuri studenţilor înscrişi la învăţământul la distanţă la o universitate privată. Fostul comandant recunoaşte că a fost ofertat şi de partidele politice, dar spune că politica nu este pentru el şi, atunci, preferă să îşi găsească alte activităţi care să îl menţină activ. „Sunt lector universitar şi activez la o universitate privată, unde am titlul de doctor în ştiinţe economice. Activitatea pe care o am la fiecare sfârşit de săptămână cu studenţii mă face să mă simt în continuare util societăţii. Am pregătirea necesară şi mă simt încă în putere pentru a fi o persoană activă. Nu spun nu nici la alte oportunităţi care ar putea apărea în perioada următoare. În politică nu mă implic şi nu merg nici acolo unde se oferă bani mulţi, ci aleg jobul care e conform pregătirii mele şi posibilităţilor pe care le am pentru a face faţă într-un domeniu sau altul”, a explicat fostul şef al Poliţiei TF Târgu Jiu.
Până acum, foştii comandanţi Constantin Talabă şi Valentin Mogoe sunt printre ofiţerii de rang înalt din IPJ Gorj care şi-au încercat norocul în politică, dar care, la fel ca şi fostul şef al mascaţilor, Octavian Lupulescu, au trebuit să se retragă şi să îşi vadă de viaţa personală, lupta politică fiind prea dură pentru ei.