Pensionare la 70 de ani? „Propunere cinică!”
Propunerea ca vârsta de pensionare să fie majorată până la 70 de ani în cazul angajaților de la stat care își doresc să lucreze mai mult a agitat spiritele în rândul gorjenilor. A fost și o ocazie bună pentru cei din minerit și energie să ceară reducerea vârstei de pensionare pentru angajații care lucrează în condiții deosebite.
Cât despre propunerea ministrului Muncii, gorjenii o găsesc „absurdă” și „cinică”. „Până la 70 de ani? Mi se pare absurd. Cine rezistă să lucreze atât? Poate cei care stau degeaba, în birou, la stat. Ei pot să stea și după vârsta de pensionare” , a reacționat o femeie. „Nu ar fi mai bine să taie de tot pensia și muncim până cădem din picioare? Parcă am fi condamnați la muncă până murim. Să mai umble mai întâi la pensiile speciale, la pensiile nesimțite și apoi să vină guvernanții noștri cu astfel de propuneri. Ei, că nu muncesc deloc în condiții grele, poate ar putea rămâne în câmpul muncii până la 70 de ani. dar unii amărâți, ca noi, mor până le vine pensia la vârsta aia”, a spus un alt târgujian.
Și cei din minerit și energie au reacționat la planurile ministrului. Din start, o variantă de creștere a vârstei de pensionare pentru mineri și energeticieni iese din calcul. Dimpotrivă. Oamenii își doresc să se poată pensiona mai devreme ca să se poată trata de afecțiunile pe care le-au dobândit în mediul în care au lucrat zeci de ani.
„La noi, chiar nu se poate. Asta ar fi o propunere cinică până la urmă. În minerit și în energie, noxele și factorii de risc afectează foarte mult organismul salariaților, iar speranța de viață după 30 de ani de activitate este redusă dramatic. Corpul, în tot acest timp, este afectat de diverse boli. Noi, salariații din minerit și energie, chiar cerem reducerea vârstei de pensionare pentru că, pe actuala lege a pensiilor, încă avem categorii de salariați cărora nu le este recunoscută grupa de muncă. De-a lungul timpului, oamenilor nu li s-au mai recunoscut condițiile de muncă”, a spus Manu Tomescu, lider de sindicat în cadrul Complexului Energetic Oltenia.
Acesta a adăugat că așteaptă să fie modificată legea astfel încât colegii săi care au lucrat în condiții dificile să poată ieși la pensie mai devreme. „Este un proiect de modificare a legii care a și trecut de Senat, care face referire la salariații care lucrează în unitățile de producere a energiei electrice și termice pentru a le fi redusă vârsta de pensionare. O eventuală propunere să crească vârsta pentru salariații de la stat este o aberație. Poate se referă la cei care se pensionează la 45 de ani și apoi se reangajează tot în sistem. Știm și noi atâtea cazuri”, a mai spus Tomescu.