Patru adulți și patru copii au murit în explozie
Opt persoane - inclusiv patru copii - au murit în urma unei explozii de gaze naturale care a distrus miercuri seara o cază la Szczyrk, o staţiune de schi în sudul Poloniei, au anunţat joi autorităţile locale, relatează AFP.
”Cu cea mai mare tristeţe, trebuie să anunţ că am găsit două noi victime. Este cu atât mai trist cu cât este vorba despre copii”, a declarat joi pentru presă prefectul Sileziei Jaroslaw Wieczorek.
El declara anterior că opt persoane păreau să se afle în casă în momentul exploziei.
”Se pare că este un bilanţdefinitiv”, însă salvatorii îşi continuă acţiiunea, a declarat prefectul la locul acestui accident.
Aproximativ 200 de salvatori au particpat la intervenţie, căutând cu mâna între dărâmăturile fumegânde. Explozia a fost urmată de un incendiu.
Agenţia locală de distribuţie a gazelor naturale PSG a anunţat că explozia a fost precedată de o scădere a presiunii într-o conductă de gaze naturale, ceea ce ar putea arăta că aceasta ar fi putut fi înţepată accidental în cursul unor lucrări aflate în curs în apropiere. Aceste lucrări, efectuate de către o întreprindere specializată în canalizări de apă, nu aveau legătură cu gazoductul.