Pasionat de mașini de curse, un tânăr din Târgu-Jiu și-a transformat camera în pistă

Un tânăr din Târgu-Jiu, pasionat de mașini de curse dar și de tehnologie și inginerie, și-a transformat camera într-o adevărată pistă pentru competiții de radiu. Edi și-a creat un simulator de raliu și participă la competiții online până când va putea concura pe o pistă adevărată.

Edi are pereții camerei tapetați cu peste 1.000 de mașini de curse în miniatură, dar aici are și simulatorul creat chiar de el. Adolescentul a lucrat șase luni la realizarea simulatorul și a făcut totul din banii economisiți de el.

”Nu am vrut să investesc chiar toți bani. Am lucrat la el șase luni, și ușor-ușor am cumpărat câte ceva. Toate sunt făcute de mine. Inițial l-am făcut doar ca să mă distrez, apoi am văzut că au apărut diferite competiții și am vrut să le descopăr, așa că am participat. Prima etapă, ca în fiecare domeniu nu a fost satisfăcătoare, am ieșit pe locul IV, dar în anul următor am fost pe locul I”, a povestit Edi pentru TVR Craiova.

Edi se pregătește în felul acesta pentru competițiile de raliu din viața reală, dar până atunci simulatorul creat chiar de el îl ajută să deprindă abilități de conducere.

”Te pregătește foarte mult acest simulator. Acum fac școala de șoferi și am aplicat mult din ce am învățat la simulator, numai că în realitate pot să mă orientez stânga-dreapta”, a mai spus Edi.

Vizualizări: 1,600

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: