Pârvulescu (FNME): Vor pleca toți „decrețeii” în cinci ani
Mii de oameni vor părăsi Complexul Energetic Oltenia în cinci ani. Sunt calculele făcute de liderul Federației Naționale Mine Energie. Dumitru Pârvulescu a explicat că, până în 2025, vor ieși la pensie în jur de 4.500 de angajați. Cei mai mulți vor fi din producție, iar plecări vor fi și mai multe peste câțiva ani când salariații vor prefera să iasă la pensie, unde vor avea asigura un venit mai mare decât salariul pe care îl primesc în prezent.
Liderul FNME a explicat că, numai într-o singură lună, și-au depus dosarele de pensionare în jur de 500 de oameni, dar plecările vor fi masive datorită pensionării mai rapide pentru cei care au muncit în condiții grele.
“Până în 2025, vor îndeplini condiții de pensionare toți „decrețeii”, care sunt masivi, dacă va rămâne legea așa. Pleacă 4.500 de oameni. Acum, într-o lună, s-au băgat 500 de dosare. Mai sunt o grămadă de colegi care fac 55 de ani și au lucrat cel puțin 35 de ani în condiții deosebite și vor pleca și aceia”, a declarat Dumitru Pârvulescu.
Numărul va crește și mai mult în câțiva ani, mai ales că vor fi majorate și pensiile. În acest fel, a adăugat Pârvulescu, oamenii vor prefera să iasă la pensie și nu vor mai rămâne în cariere și termocentrale pe salarii mai mici decât pensia. „Ce accelerare va fi și când se va mări punctul de pensie cu 40%. Mai stai la serviciu? Când iei pensie mult mai mare decât salariul? E o mare problemă a companiei pe termen lung. Așteptăm să vină Directoratul cu soluții pentru această chestiune”, a mai spus Pârvulescu, la Tele3.