Parc Aventura Rânca, deschis sâmbătă. Reguli!
Parc Aventura Rânca va fi deschis începând de sâmbătă, 16 mai 2020. Pentru că suntem în plină pandemie, respectarea unor reguli de siguranță va fi obligatorie și aici.
"Pentru a vă garanta distracţia şi voia bună, ne dorim ca timpul petrecut în Parcul de Aventura Rânca să se desfăşoare în condiţii de maximă siguranţă", transmit organizatorii, cu precizarea că purtarea măştilor de protecţie este obligatorie în următoarele zone ale parcului:
- La intrarea în parc
- In zona de aşteptare
- La casierie
- Ȋn zona de echipare/dezechipare
- Ȋn cazul în care veţi fi în situaţia de a fi ajutat, fizic, de către un operator
Echiparea pesoanelor se va face în regim autonom (fiecare client îşi ridica hamul, iar un coleg din echipă il fixează şi îl verifică):
- In zona de echipare vor fi maxim 2 peroane
- Dupa echipare, clienţii sunt directionati în zonele de intructaj – câte 3 persoane
- Pe platforme, are voie o singură persoană
- Este interzisă depăşirea altui sportiv pe parcursul traseului
- Este interzisă staţionarea a 2 persoane pe o platformă
Dezechiparea sportivilor se va face pe platforma special amenajată în acest sens:
- Dupa dezechipare, sportivul va respecta distanţarea socială faţă de ceilalţi participanţi sau vizitatori
- Dupa dezechipare, toate echipamentele sunt dezinfectate
- Fiecare echipament (cască + ham) este utilizat doar de o singură persoană, într-o zi
La intrarea în parc, toate persoanele (sportivi, vizitatori, însoţitori) vor lua măsuri pentru dezinfectarea mâinilor folosind recipientele amplasate în acest scop.
Vizitatorii sau însoţitorii sportivilor sunt obligaţi să respecte distanţarea socială faţă de personalul parcului, ceilalţi sportivi sau faţă de alţi vizitatori si însoţitori.
Suprafeţele de lucru (platformele de echipare/dezechipare, mese) sunt dezifectate înainte de inceperea programului si periodic de către angajaţi.
Este obligatorie, respectarea fluxurilor de intrare şi ieşire din parc.
Este interzisă formarea grupurilor în cadrul parcului, mai mari de 3 persoane cu excepţia membrilor care fac parte din aceeaşi familie.