Paraschiv a fost prezentat oficial la campiona României
Jucătorul braşovean care a evoluat în ultimul sezon la ACS Viitorul Târgu Jiu, Daniel Paraschiv, a fost prezentat oficial la noua sa echipă. Atacantul a semnat cu CFR Cluj şi va evolua în premieră în Liga 1 pentru campioana României.
ACS Viitorul Târgu Jiu a rămas şi fără cel mai bun marcator din sezonul recent încheiat după ce acesta a ajuns la un acord cu campioana României, CFR Cluj. Paraschiv a făcut un campionat foarte bun în ultimul sezon, motiv pentru care a intrat în atenția mai multor echipe, superioare valoric fostului club, ACS Viitorul Târgu Jiu, formaţii din Liga 1 şi Liga 2. Lupta a fost aprigă pentru semnătura sa, dar în cele din urmă Paraschiv nu a putut rezista tentației de a semna chiar cu campioana CFR Cluj.
Acesta a fost deja prezentat oficial de clubul CFR 1907 Cluj care a anunţat transferul atacantului de la Târgu Jiu, urându-i bun venit. „Născut la Brașov, Paraschiv (22 de ani) a evoluat în sezonul recent încheiat pentru formația ACS Viitorul Târgu Jiu, fiind unul dintre principalii marcatori din Liga a 2-a, cu 11 goluri în 27 de partide, în toate competițiile. Îi urăm bun venit și cât mai multe realizări în tricoul vișiniu!”, a precizat campioana României, pe pagina de Facebook în prezentarea oficială a jucătorului.
Daniel Paraschiv a ajuns la ACS Viitorul în ianuarie 2020, fiind luat de la Luceafărul Oradea, echipa de la care au fost aduşi cei mai mulţi jucători din lotul actual. În sezonul acesta a marcat de nouă ori în 24 de meciuri în care a fost utilizat în Liga 2 şi de două ori în Cupa României.