Pandurii, neînvinsă în meciurile amicale
Pandurii Târgu Jiu a disputat, pe terenul de la Vâlcea, ultimul joc amical înaintea debutului noului sezon. Partida s-a încheiat cu scorul de 2-0 pentru formaţia antrenată de Petre Grigoraş care încheie astfel neînvinsă o serie de cinci meciuri amicale disputate în ultimele două săptămâni. Golurile au fost marcate de Adelin Pârcălabu în minutul 4 şi Ioan Hora în minutul 18.
Antrenorul Petre Grigoraş a trimis pe teren din primul minut următoarea echipă: Stanca – Unguruşan, Vasiljevic, Bunoza, Acsinte, Răuţă, Voiculeţ, Pârcălabu, Nistor, Herea, Hora. În partea a doua a jocului au mai fost trimişi pe teren: Lazar, Pleaşcă, Grecu, Piţian, Munteanu, Armiche, Trifu, Traore.
Pandurii Târgu Jiu a deschis scorul rapid, din minutul 4, prin tânărul Adelin Pârcălabu, care a ajuns la cel de-al treilea gol marcat în perioada de pregătire. Jucătorul de 20 de ani, adus de la echipa a doua a clubului Pandurii şi convocat în premieră la prima echipă, s-a adaptat foarte bine în lotul echipei mari, unde a fost o surpriză în meciul amical cu Steaua Roşie Belgrad, în care a jucat foarte bine şi a marcat de două ori. Cel de-al doilea gol din amicalul cu vâlcenii a fost marcat de Hora, golgheterul echipei Pandurii şi al Ligii I Orange din sezonul trecut.