Pandurii joacă luni la FC Argeş. Programul etapelor 5 şi 6 la Liga 2
Etapa a cincea a Ligii 2 se va prelungi şi la începutul săptămânii viitoare pentru că în această săptămână s-au jucat meciuri în Cupa României. Pandurii Târgu Jiu va juca în etapa a 5-a în deplasare la FC Argeş, meciul fiind programat luni, 2 septembrie, iar în etapa a 6-a va juca după doar cinci zile pe teren propriu cu Gloria Buzău.
Desfăşurarea fazei a III-a a Cupei României la mijlocul acestei săptămâni, fază în care au intrat în competiţie şi nouă echipe din Liga 2, a dus la împingerea etapei a 5-a cât mai mult către finalul săptămânii.
Astfel, sâmbătă, de la ora 11:00, au loc doar patru meciuri, în timp ce al cincilea începe de la ora 13:00. Duminică sunt programate alte trei jocuri, fiecare în alt interval orar, luni se joacă alt meci, iar ultimul, care era programat marţi, a fost amânat pentru o dată care va fi stabilită ulterior.
Pandurii Târgu Jiu, care a jucat miercuri în Cupa României, a fost programată să joace luni, de la ora 18:00, în deplasare cu Campionii FC Argeş. Din această etapă meciul dintre Petrolul şi Csikszereda a fost amânat pentru începutul lui noiembrie, pentru ca gazonul de pe ”Ilie Oană” să fie protejat pentru meciul România – Malta din cadrul preliminariilor Campionatului European 2020, programată să aibă loc duminică, 8 septembrie, de la ora 19:00.
Pentru că pe stadionul ”Ilie Oană” îşi joacă meciurile de pe teren propriu atât Petrolul (Liga 2), cât şi Chindia Târgovişte (Liga 1), suprafaţa de joc a fost suprasolicitată şi a cedat, un rol important avându-l şi căldura excesivă din ultima perioadă. Astfel, administratorul arenei ploieştene a început de câteva zile să efectueze operaţiuni pentru refacerea gazonului.
În paralel cu reînsămânţarea unor zone afectate este aplicat şi un tratament de fertilitate. Cu o astfel de situaţie s-ar putea confrunta în curând şi gazonul stadionului din Târgu Jiu, care nu este încă folosit, dar după preluarea arenei la Primăria Târgu Jiu, acolo ar putea juca trei echipe, Pandurii Târgu Jiu, care revine astfel pe propriul teren, FCU Craiova, din Liga 3, care a făcut o cerere încă din vară şi are promisiunea primarului Marcel Romanescu că va putea juca la Târgu Jiu, dar şi ACS Viitorul, despre care tot primarul Târgu Jiului a spus recent că ar putea juca pe noul stadion.
În astfel de condiţii terenul cu iarbă fragedă, pentru că nu s-au mai făcut acolo nici măcar antrenamente de cel puţin cinci ani, ar putea ceda după primele 3-4 meciuri, dacă se vor juca trei partide într-o săptămână. În astfel de condiţii este posibil ca FRF să nu mai aducă Naţionala de tineret a României pe un teren al cărui gazon va fi afectat, mai ales că octombrie este o lună ploioasă.
Program etapa a 5-a:
sâmbătă, 31 august, ora 11:00
ASU Politehnica Timişoara - Concordia Chiajna
SCM Gloria Buzău - CS Mioveni
UTA Arad - Sportul Snagov
Dunărea Călăraşi - Ripensia Timişoara
sâmbătă, 31 august, ora 13:00
Metaloglobus Bucureşti - Universitatea Cluj - DigiSport 1, LookSport,TelekomSport 1
duminică, 1 septembrie, ora 11:00
Viitorul Pandurii Târgu Jiu - Daco-Getica Bucureşti
duminică, 1 septembrie, ora 13:30
CSM Reşiţa - Rapid - DigiSport 1, LookSport,TelekomSport 1
duminică, 1 septembrie, ora 18:00
Turris Oltul Turnu Măgurele - Farul Constanţa
luni, 2 septembrie, ora 18:00
Campionii FC Argeş - Pandurii Târgu Jiu - DigiSport 1, LookSport,TelekomSport 1
amânat pentru posibil 5 noiembrie
Petrolul Ploieşti - FK Csikszereda - DigiSport 1, LookSport,TelekomSport 1
Program etapa a 6-a:
vineri, 6 septembrie, ora 19:30
Universitatea Cluj - UTA Arad - DigiSport 1, LookSport,TelekomSport 1
sâmbătă, 7 septembrie, ora 11:00
Sportul Snagov - Dunărea Călăraşi
CS Mioveni - Metaloglobus Bucureşti
Pandurii Târgu Jiu - SCM Gloria Buzău
Concordia Chiajna - CSM Reşiţa
Turris Oltul Turnu Măgurele - ASU Politehnica Timişoara
sâmbătă, 7 septembrie, ora 13:30
Daco-Getica Bucureşti - Campionii FC Argeş - DigiSport 1, LookSport,TelekomSport 1
sâmbătă, 7 septembrie, ora 17:15
Rapid - Viitorul Pandurii Târgu Jiu - DigiSport 1, LookSport,TelekomSport 1
sâmbătă, 7 septembrie, ora 19:45
Ripensia Timişoara - Petrolul Ploieşti - DigiSport 1, LookSport,TelekomSport 1
duminică, 8 septembrie, ora 13:30
Farul Constanţa - FK Csikszereda - DigiSport 1, LookSport,TelekomSport 1