Pandurii dau asaltul la Tallinn
Pandurii Târgu Jiu bifează în această seară o premieră istorică. Joacă primul meci din istoria clubului în cupele europene, la Tallinn, contra vicecampioanei Estoniei, Levadia.
Levadia Tallinn – Pandurii Târgu Jiu, astăzi ora 19:00, Stadion „Kadriorg” din Tallinn, netelevizat, în direct la Radio România Actualităţi.
Levadia: Smisko – Artjunin, Antonov, Rattel, Subbotin – Dmitrijev, Kulinits, Jahhimovits, Pikk – Raudsepp, Hunt. Antrenor: Marko Kristal
Pandurii: Stanca – Unguruşan, da Silva, Paraskevas, Momcilovic – Anton, Breveeld – Buleică, Eric, Nistor – Matulevicius. Antrenor: Cristi Pustai
Absenţi: Voiculeţ (plecat la CFR), Mamele (accidentat)
Elevii lui Pustai au o întâlnire cu istoria diseară. Sunt obligaţi să facă o impresie bună la debutul în cupele europene mai ales că vin din postura de vicecampioană a României. Adversarul nu e de speriat, dar nici de neglijat. Levadia Tallinn a trecut cu mici emoţii de galezii de la Bala Town şi sunt gata acum de un meci mare. Partida se joacă la doar 5 zile de meciul Levadiei cu Bala, tot în capitala Estoniei, port la Marea Baltică. Pustai abordează meciul cu o mulţime de schimbări în echipă faţă de trupa care remiza cu Astra şi obţinea biletele de Europa. Ultima pierdere e Voiculeţ care a ajuns la CFR Cluj la schimb cu Nicoară. Mutarea s-a făcut însă prea târziu pentru a-l mai putea trece pe vitezistul Nicoară pe lista de UEFA pentru această dublă.
Debutul se face în nord
Pandurii au ajuns de duminică seara la Craiova, iar ieri de dimineaţă au decolat cu o cursă charter CarpatAir către Tallinn. Delegaţia oficială a numărat 80 de persoane, din care 40 numai jucători şi oficiali. Pandurii au lăsat căldura din România şi au dat peste o căldură ceva mai suportabilă la Tallinn. După un zbor lin de aproape 3 ore, Nistor şi compania au aterizat şi au dat peste un soare blând, un vânt pe alocuri răcoritor şi o temperatură de 25 de grade Celsius.
Tallinn, port la Marea Baltică aflat la mică distanţă de feribot de capitala Finlandei, Helsinki, i-a aşteptat pe gorjeni cu destulă indiferenţă. Jurnaliştii estonieni nu s-au îngrămădit la aeroport, semn că în nordul Europei baschetul sau hocheiul sunt mult mai populare. Mingote şi ceilalţi panduri s-au cazat la un hotel de 4 stele aflat destul de aproape de aeroport, dar şi de centrul capitalei, Radison Blu Olumpia. Din delegaţie nu putea să lipsească preşedintele clubului, Marin Condescu, iar acesta a fost însoţit şi de senatorul Toni Greblă. Hotelul în care s-au cazat gorjenii e unul luxos şi care i-a găzduit în trecut, printre alţii, pe Hillary Clinton, cântăreţul Seal sau pianistul Richard Clayderman. Dovada o fac tablourile afişate pe pereţii de lângă recepţie, semn că estonienii se mândresc cu vedetele care le-au trecut pragul. La o scurtă plimbare prin Tallinn, localnicii ne recomandă să nu ţinem banii sau lucrurile de valoare în buzunarul de la spate, iar într-un parc găsim chiar un semn prin care ni se atrage atenţia să nu rămânem fără geanta de pe umăr! Coincidenţă sau nu, imediat după aceste experienţe am dat peste o ţigancă româncă ce îşi face veacul prin Tallinn cerşind bănuţi de la trecători. Faptul că suntem români o împinge pe aceasta să renunţe destul de rapid la tentativă şi să treacă la următorii potenţiali „clienţi”.
1,2 – milioane de locuitori este populaţia Estoniei din care numai în capitala Tallinn stau 426 de mii. Oraşul este o mixtură între clădiri moderne, hoteluri impozante şi clădiri vechi sau monumente, ultimele aflate în „Oraşul Vechi”
0 – euro costă o călătorie cu tramvaiul, troleul sau autobuzul prin Tallinn, numai pentru localnici însă. Măsura de gratuitate a fost luată la începutul anului pentru a-i încuraja pe estonieni să circule mai des cu mijloacele de transport în comun şi să descongestioneze astfel traficul din Tallinn