Pandurii au reluat antrenamentele. Golea: Un moft!
Jucătorii de la Pandurii au reluat antrenamentele, după două zile în care au refuzat să iasă pe teren. Conducerea CS Pandurii Târgu Jiu spune că fotbaliştii au fost, de fapt, într-o recuperare prelungită.
„Au făcut refacere, au jucat pe un teren foarte accidentat la București și au făcut o refacere mai lungă. Oricum, o să facă două antrenamente pe zi. Am vorbit cu domnul Ploaie. Pe vremea lui Iencsi făceau o pregătire așa, mai lejeră. Ori nu! Dacă vor să aibă rezultate, știu de la Teja, că au avut un preparator fizic care mi-a spus că erau încărcați doar 35-40%. Aveau mult de recuperat. Sunt jucători care au fost de pe la ASA, nu s-au mai pregătit, nu am făcut cantonament cu ei. În condițiile astea, trebuie să-i încarce un pic domnul Ploaie, domnul Gugu, cu două antrenamente pe zi și asta o să facă”, a declarat Marin Golea, administratorul special al CS Pandurii Târgu Jiu.
Totuși, șefii clubului au găsit și o posibilă explicație pentru gestul jucătorilor de a rămâne în vestiare, după ce cinci colegi de-ai lor nu au primit banii pentru chirie. „Au reluat antrenamentele. Sunt cinci dintre sportivi care au contracte înregistrate la Finanțe. Când am făcut o plată pe jumătate din salariu, le-am adăugat și jumătate din chirie. Nu au înțeles copiii. Ei trebuie să plătească anticipat. Am încercat să le fac contracte de închiriere pe club și n-au acceptat proprietarii. Acum sportivii solicitau să le achităm și cealaltă jumătate a chiriei. Un moft”, a mai spus Golea.
Ceilalți sportivi, care sunt nefamiliști, sunt găzduiți la Centrul de Copii și Juniori.