Pandurii a semnat cu „tăticul“ Grecu
Pandurii Târgu Jiu l-a împrumutat pe Laurenţiu Iorga la Oţelul şi a semnat un contract pe doi ani şi jumătate cu fundaşul de bandă stângă de la Dinamo, Constantin Grecu. Acesta vine la Târgu Jiu din postura de jucător liber de contract. În ziua în care a semnat contractul cu Pandurii, Grecu a devenit tătic. „În primul rând sunt emoţionat pentru că soţia mi-a dăruit primul copil, iar apoi pentru că am revenit la Târgu Jiu, acolo unde m-am lansat în carieră. Aici practic a fost începutul meu în fotbal, la nivel de liga 1“, a spus Constantin Grecu, acesta povestind că a fost stresat de faptul că nu-şi găsea echipă. Despre antrenorul Edi Iordănescu a auzit că are o „filozofie nouă“ şi speră să se integreze. „Am înţeles că dânsul are o filozofie nouă, sper să ne integrăm în cerinţele dânsului şi să avem rezultate în primul rând“.
Constantin Grecu are 26 de ani şi s-a născut la Craiova. A mai jucat la Pandurii în perioada 2008-2011 în 64 de meciuri, iar în ultimele sezoane a trecut pe la U Cluj, Petrolul Ploieşti şi Dinamo Bucureşti. În total are 104 meciuri în Liga 1, 7 în Cupa României şi 2 în Cupa Ligii precum şi o selecţie la echipa naţională a României în amicalul câştigat cu 4-0 cu Turkmenistan în urmă cu 3 ani.