Pădurarii gorjeni ţin evidenţa lemnelor pe tablete
Pe lângă drujbe şi topoare, silvicultori trebuie să deţină tablete sau smartphone-uri, obligatoriu conectate la internet. Asta după ce la nivel naţional a fost implementat un program sofisticat care permite urmărirea electronică a traseului maşinilor care transportă material lemnos.
Direcţia Silvică Gorj a primit peste 60 de tablete de ultima generaţie, iar pădurarii au fost deja învăţaţi cum să le folosească. Traseul maşinilor care transportă material lemnos poate fi urmărit după ce în baza de date se introduc codurile emise pe actele de însoţire ale transportului. „Orice mijloc de transport care circulă pe drumurile publice în baza acestui program poate să fie verificat în permanenţă dacă are documente legale de provenienţă a materialului lemnos. În condiţiile în care codurile avizelor nu se vor potrivi cu datele introduse în program înseamnă că se transportă lemne furate”, a precizat Ovidiu Cârstoc, directorul Direcţiei Silvice Gorj.
Monitorizarea se va face online. Practic, printr-o aplicaţie instalată pe smartphone-urile transportatorilor se va putea urmări drumul lemnului din pădure până la procesatorul final. Pentru aceasta, va trebui ca toţi agenţii economici să-şi echipeze mijloacele de transport cu smartphone-uri, pe care va fi instalat gratuit sistemul informatic. În teren, sistemul intră în funcţiune chiar din momentul începerii transportului de masă lemnoasă din exploataţie. În momentul în care transportul pleacă din pădure, şoferul trebuie să acceseze SUMAL prin smartphone şi să introducă datele-standard ale transportului. Automat, sistemul generează un cod unic, care trebuie înscris în avizul de însoţire, cod care indică ora, minutul şi secunda în care s-a făcut accesarea sistemului informatic. Astfel, prin intermediul programului numit sugestiv „radarul pădurilor” se va şti tot timpul cât lemn este transportat prin ţară. Dacă pe traseu o maşină cu lemne este oprită şi nu are trecut codul unic, marfa respectivă se confiscă.