Ovidiu Vezan: „Chiar cred că Pandurii meritau să mai joace în Liga I!”
Ovidiu Vezan este primul jucător care ar putea semna cu Pandurii, Mijlocaşul care a marcat anul trecut în poarta gorjenilor consideră că pentru el e un pas înainte acest transfer la Târgu Jiu şi aşteaptă ca cele două cluburi să se înţeleagă în privinţa transferului său.
Vezan a marcat cel mai frumos gol al său la Târgu Jiu în meciul cu Internaţional Dar nu crede că a executat echipa din Târgu Jiu ci doar şi-a făcut datoria: „Cred că e cel mai frumos marcat de mine în Liga I. A fost o execuţie frumoasă şi a fost ceva deosebit., pentru mine e mai important să câştige echipa nu să dau eu gol. Nu am executa-o pe Pandurii chiar dacă am dat gol, e normal să-mi fac treaba la echipa la care joc, aşa a fost atunci să fie. Dar îmi pare bine că am ajuns aici şi îmi doresc din tot sufletul să şi rămân la Târgu Jiu. Sper ca şi cluburile să se înţeleagă şi să promovăm cât mai repede în Liga I”.
În ceea ce priveşte transferul său la Pandurii, acesta este în impas din cauza sumei cerute de la Internaţional: „Conducerea de la Internaţional cere o sumă de bani pe mine, eu m-am înţeles cu clubul de aici şi nu mai este nici o problemă din partea mea. Doar ei mai trebuie să se înţeleagă şi sper să o facă săptămâna aceasta şi să fie totul OK”.
Vezan nu crede că a făcut un pas înapoi venind la Târgu Jiu pentru că Pandurii ar merita să joace în Liga I: „Nu e un pas înapoi pentru mine ci un pas înainte. Chiar cred că Pandurii meritau să mai joace în Liga I, sunt foarte multe echipe acolo sub nivelul pandurilor, dar au avut ghinion în campionatul trecut pentru că eu sunt convins că meritau să rămână în Liga I”. Vezan spune că îi place să joace cel mai mult ca mijlocaş central ofensiv dar o să facă treabă acolo unde o să fie nevoie de el.
Florea are ultimat până azi să semneze
Golgheterul Energiei din precedentul sezon, Gabriel Florea, a revenit ieri din vacanţă pentru a negocia contractul pentru sezonul viitor cu Energia Pandurii. După mai multe runde de negocieri, aseară nu se ajunsese la nici o înţelegere, preşedintele Gore Popescu ajungând la capătul răbdării şi dând ultimatum până azi jucătorului: „Nu ne-am înţeles cu Florea, l-am mai lăsat să se gândească. Din punctul meu de vedere am încheiat discuţiile cu el. Nu putem fi atât de slabi să acceptăm toate pretenţiile lui, are şi clubul anumite priorităţi. O fi vedetă şi o fi jucător de naţională dar trebuie să îşi vadă lungul nasului. E absurd să ceară mai mult decât valorează, suntem în România. Dacă domnul Stângă îl doreşte să îl convingă să accepte. Vineri e ultima zi când poate da un răspuns. Nu pot schimba regulile în timpul jocului. Eu l-am înţeles şi am înţeles că e jucător de naţională. Am fost de acord şi cu asta dar el vine să schimbe regulile în timpul negocierilor.” Florea nu vrea să prelungească contractul pe o perioadă mai lungă de un an cerând şi o sumă mult mai mare pentru a semna cu echipa gorjeană.