Ouă contaminate, vândute în Gorj. Mare parte, date în consum
Câteva zeci de mii de ouă contaminate cu insecticid folosit pentru combaterea căpușelor au fost vândute în județul Gorj. Ouăle provin de la o fermă din localitatea Drăgăneşti, județul Teleorman, unde au fost găsite 4 milioane de ouă contaminate cu Fipronil.
Ouăle aduse în județ au fost comercializate în diverse magazine din mai multe localități, precum Târgu Jiu sau Mătăsari. „Din păcate, și în județul Gorj au ajuns un număr de 14.160 de ouă. Au fost retrase doar 69 de bucăți. Din păcate, 14.091 de ouă deja fuseseră date în consum. Este vorba de o fermă avicolă dintr-un județ vecin, ouăle au venit printr-un distribuitor din Olt. Imediat când am fost notificați, ne-am deplasat și am constatat”, a declarat Nicolae Călescu, directorul Direcției Sanitar Veterinare (DSV) Gorj.
Autoritățile sanitar-veterinare spun că cei care ingerează substanța chimică pot să prezinte convulsii, dar și că insecticidul poate afecta ficatul, rinichii, tiroida și sistemul nervos.
În aceste condiții, reprezentanții DSV Gorj le transmit gorjenilor că, în situația în care au aceste simptome, să se deplaseze de urgență la medicul de specialitate. ”După simptomatologie, este grav pentru om. Numai inconștiența celor de la fermă a putut să aducă aceste efecte asupra populației”, a mai spus directorul Nicoale Călescu.
Până acum, nu a fost semnalat niciun caz de îmbolnăvire în județul Gorj.