Ordonanţa „trenuleţ”, adoptată tacit în Senat

Senatul a adoptat, tacit, în plen, Ordonanţa „trenuleţ” aprobată de Executiv pe 30 decembrie 2024, referitoare la unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice.
Nota de adoptare tacită a propunerii legislative, pentru care termenul de dezbatere şi vot s-a împlinit pe 2 martie, a fost prezentată de preşedintele interimar al Senatului, Mircea Abrudean, care a condus şedinţa de luni a plenului.
Potrivit ordonanţei, măsurile fiscal-bugetare vizează un set de măsuri pentru "asigurarea stabilităţii economice, gestionarea responsabilă a resurselor bugetare şi menţinerea controlului asupra cheltuielilor publice, ce vor avea ca impact reducerea cheltuielilor bugetare şi creşterea veniturilor".
"Aceste soluţii sunt aprobate în contextul în care România şi-a asumat, potrivit Planului bugetar pe termen mediu şi lung, o traiectorie de reducere a deficitului bugetar de la 7,9% în anul 2024 la sub 3% în anul 2031", explică iniţiatorul.
Senatorii Opoziţiei şi-au exprimat nemulţumirea că ordonanţa nu a fost dezbătută în Senat. Senatorul USR Violeta Alexandru consideră că lipsa dezbaterii este motivată "de frică". Liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, a atras atenţia asupra abdicării de la "regulile parlamentarismului", iar liderul senatorilor POT, Gheorghe Vela, a solicitat ca ordonanţa să revină în comisii pentru a fi dezbătută.
Vizualizări: 703
Distribuie Trimite pe WhatsApp