Nu se știe câte grupuri pe cărbune intră în rezervă

Minerii, energeticienii și sindicatele din Complexul Energetic Oltenia așteaptă cu sufletul la gură vești de la Comisia Europeană, unde statul român încearcă amânarea închiderii cărbunelui și renegocierea planului de restructurare al Complexului. Sunt voci care susțin că, în acest an, vor intra cinci grupuri în rezervă de capacitate, în loc de trei, câte sunt prevăzute în plan.

Dumitru Pîrvulescu, președintele Federației Naționale Mine Energie, așteaptă vești concrete. Spune că, deocamdată, toată lumea „se joacă cu vorbele”.

 „Pe programul inițial, se vorbea de trei grupuri în rezervă. Acum, în diverse discuții, inclusiv din partea Ministerului, s-a venit că ar fi cinci grupuri. Dar Dumnezeu știe! Să vedem negru pe alb ceva, că deocamdată se joacă cu vorbele și unii, și alții, fără să facă nimic concret”, a declarat Pîrvulescu, într-un interviu la Radio Infinit.

El a mai precizat că speră ca finalul acestui an să găsească toți salariații în companie.

„Prin ordonanța trenuleț, nu se impune să reducă numărul de personal față de nivelul anului trecut. Dar noi suntem și în acel program de decarbonare, atunci așteptăm ca și compania să vină cu acel buget și vom avea reacții în funcție de ce va fi prezentat. Dacă veniturile companiei permit să fim toți cei opt mii și un pic de salariați, vom fi. Oricum, e nevoie de dumnealor”, a mai punctate Pîrvulescu.

Ministrul Sebastian Burduja a fost din nou la Comisia Europeană, alături de managerul CEO, Dan Iulius Plaveti, pentru a discuta pe marginea planului de restructurare pe care toată lumea îl vrea amânat cu câțiva ani. Acesta a precizat că va solicita cu argumente clare prelungire a perioadei de tranziţie pentru termocentralele pe cărbune, acesta fiind o resursă de bază, care „ne-a salvat în momentele grele din ultimii ani”. Burduja a mai transmis că efortul de a prelungi exploatarea carierelor de cărbune şi a termocentralelor de la Complexul Energetic Oltenia l-a început la nivelul Guvernului României de peste un an şi jumătate, desfăşurând în acest scop peste zece misiuni de lucru la Bruxelles.

Vizualizări: 674

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: