Ordonanţa dată de guvern nu se poate aplica la fotbal

Preşedintele AFAN critică Ordonanţa de Guvern pentru sprijin financiar pe perioada stării de urgenţă, ordonanţă care ar putea salva echipele din Ligile 2 şi 3. Emilian Hulubei a spus că această ordonanţă nu se poate aplica la fotbal, pentru că atunci când a fost publicată în Monitorul Oficial şi promulgată, a fost modificată.

Emilian Hulubei, preşedintele Asociaţiei Fotbaliştilor Amatori şi Non-Amatori, a criticat luni, la ProSport LIVE, modul în care Guvernul României a dat Ordonanţa de a plăti 75 la sută din salariul mediu chiar şi pentru fotbalişti, în această stare de urgenţă declarată din cauza pandemiei COVID-19.

Hulubei consideră că această lege nu este aplicabilă şi se va consulta cu ceilalţi membri AFAN în ceea ce priveşte măsura Guvernului. „Deocamdată, aşteptăm normele de aplicare, pentru că nu este nimic clar în momentul ăsta. Când s-a făcut legea şi s-a propus era destul de clară, ce şi cum se plăteşte, de unde şi când. Din păcate, când a fost publicată în Monitorul Oficial şi promulgată, a fost modificată. Vom avea şi noi o şedinţă la AFAN, pe Skype, să vedem exact care sunt normele de aplicare, cum se poate aplica şi ce anume poţi lua de la Stat şi cum anume. Mie mi se pare că e dată doar aşa, ca să fie dată şi că nu se poate aplica”, a spus Emilian Hulubei, la ProSport LIVE.

În momentul de faţă, meciurile din România sunt suspendate din cauza coronavirusului cel puţin până la finalul lunii martie dar oricum nu se pot relua antrenamentele până pe data de 16  aprilie, fiind decretată stare  de urgenţă care,  cel  mai probabil se va  prelungi cu încă o lună

Echipele nu se mai reunesc nici pentru antrenamente şi e dificil de preconizat momentul în care situaţia o să revină la normal. În această perioadă se discută despre anularea meciurilor rămase de disputat şi, inclusiv, încheierea sezonului. Rămâne de văzut care va fi regula după care vor fi stabilite clasamentele finale, dacă ipoteza va fi pusă în practică.

Vizualizări: 391

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: