Orașul Turceni, împodobit de sărbători cu peste 50 de mii de lei

Primarii din Gorj au început pregătirile pentru sărbătorile de iarnă și fac calcule pentru împodobirea localităților pe care le conduc. Autoritățile din orașul Turceni vor cheltui peste 53 de mii de lei pentru a îmbrăca toate străzile din oraș și din satele aparținătoare în straie de sărbătoare.

În centrul orașului, va fi instalat un brad de 10-12 metri. Totul va fi iluminat de sărbători în Turceni, dar și în satele care aparțin de Turceni, după cum se arată în caietul de sarcini. Serviciile de montare a instalațiilor luminoase au fost scoase la licitație, iar contractul se va derula în perioada 1 noiembrie 2019 – 15 februarie 2020. Condiția este ca toate instalațiile să fie montate până la finalul lunii noiembrie.

Bradul mare, din zona parcului de la blocul 35, va avea o înălțime de 10-12 metri și se va împodobi cu instalații, figurine steluță, fulg de nea, în giratorii, vor fi instalați îngerași, 16 brazi metalici cu instalații vor fi puși pe strada Muncii.

În plus, 55 de instalații tip perdea vor fi montate pe sediul primăriei, al Casei de Cultură, al Poliției Locale, al Creșei Turceni și pe toate școlile din orașul Turceni și din satele aparținătoare. De asemenea, în toate satele și în mai multe zone din oraș, vor fi amplasate ornamente luminoase.

Vizualizări: 942

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: