Operele lui Brâncuşi, radiografiate cu aparatură ultramodernă
Operele sculptorului Constantin Brâncuşi amplasate la Târgu Jiu vor fi suspuse în următoarele două săptămâni unor analize amănunţite ce vor fi efectuate cu o aparatură performantă, adusă aici de reprezentanţii Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare în Optoelectronică. Practic, fiecare operă de artă, atât cele din piatră, cât şi Coloana Fără Sfârşit, va fi radiografiată.
Centrul Municipal de Cultură „Constantin Brâncuşi”din Târgu Jiu a încheiat un protocol de colaborare cu Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare în Optoelectronică, valabil până în anul 2019, care va consta în monitorizarea Ansamblului Brâncuşi. Primele studii vor fi efectuate în perioada 14-24 iulie. Un laborator mobil al institutului se află la Târgu Jiu pentru a face o serie de măsurători şi determinări pe întreaga Axă Brâncuşi. „Toate acestea vor constitui o bază ştiinţifică care va conduce în final la alcătuirea unei strategii privind intervenţiile care vor avea loc atât asupra operelor de piatră, cât şi a Coloanei fără Sfârşit”, a declarat Doru Strâmbulescu, directorul Centrului „Brâncuşi”.
Fiecare operă va fi radiografiată în cel mai mic detaliu, iar la final acestea vor fi prezentate sub forma unui model digital. „Optoelectronica este o disciplină care ne oferă posibilitatea să interogăm un artefact în straturile sale superficiale, pe epiderma obiectului de artă, fie că este vorba de o sculptură, fie că este vorba de o piesă de patrimoniu mobil, textile, pictură, dar extrem de important este faptul că mijloacele de cercetare ne permit interogarea artefactului noncontact, noninvaziv, cu răspuns în timp real. Vom face, poate prima dată în România un model digital complex care va inventaria şi va caracteriza fizico-chimic artefactul în toate straturile sale. Vom avea scanare digitală laser la care se vor acroşa toate celelalte date referitoare la defectele vizibile şi ascunse la eventuale degradări. Este modelul care ne va permite să monitorizăm cu cea mai mare precizie orice degradare, fie că provine din factori antropici, fie că va proveni din efectele stresului de mediu sau îmbătrânirea naturală a materialului”, a precizat Roxana Rădvan, coordonatorul Centrului de Excelenţă pentru Restaurare prin Tehnici Optoelectronice (CERTO) din cadrul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Optoelectronică.
Operele, monitorizate pe viitor
În baza acestor analize, cei de la Institut vor putea face sugestii restauratorilor cu care centrul va lucra în viitor astfel încât să elaboreze în comun o strategie de conservare cât mai bună a operelor. Reprezentanţii Institutului au spus că nu vor putea să spună în ce mod au fost afectate operele urmare a intervenţiilor cu jet de apă sub presiune la care au fost suspuse de autorităţile locale, menţionând că nu cunosc starea operelor înainte de efectuarea respectivelor proceduri. „Pur ştiinţific, cu toată rigoarea şi tot respectul putem să facem aprecieri întotdeauna printr-o comparare cu momentul 0. Înainte de toate, morala întâmplărilor nefericite de-a lungul timpului, oricare ar fi acelea, ne învaţă sau ne indică să cunoaştem orice obiect, orice corp complex cât mai bine de la bun început. Pot să vă asigur că de acum în colo, orice intervenţie, oricât de mică, chiar şi intervenţia vântului, a ploilor agresive, a furtunilor, a grindinii, vor fi monitorizate, cunoscute şi inventariate”, a precizat Roxana Rădvan.
În baza datelor prelucrate, ce vor fi făcute publice după finalizarea cercetărilor, conducerea Centrului „Brâncuşi” intenţionează să constituie o comisie de specialişti din care vor face parte restauratori în piatră şi metal, biologi, chimişti, care să pună la punct strategia şi un calendar al intervenţiilor asupra operelor.