Nedeie la Polovragi. Cai de mii de euro în târgul de animale!
Nedeia de Sfântul Ilie de la Polovragi a început mai devreme decât în anii trecuţi. Comercianţii s-au grăbit să vină cu mărfuri încă de duminică, deşi în aceste zile se desfăşoară târgul de animale. Primii au fost meşterii populari din Harghita, Târgu Neamţ, Olt şi Hunedoara care deja au expus produse artizanale, blănuri, pielărie şi gablonţuri. În condiţiile în care, oficial, târgul de mărfuri se deschide vineri, oamenii se plâng că vânzările merg slab. Nici în târgul de animale nu au mai venit crescători atât de mulţi ca în anii trecuţi. În prima zi de târg, au predominat caii. Atracţia târgului a fost un exemplar de 4.000 de euro, adus de un crescător de cabaline din zona Haţeg. Autorităţile locale se aşteaptă ca numărul comercianţilor să crească în cursul zilei de astăzi.
Terasele cu mici şi bere, tiribombele şi tarabele cu dulciuri şi jucării sunt cele mai căutate din Târgul Anual de la Polovragi. Dacă în urmă cu câţiva ani, oamenii aşteptau acest târg pentru a-şi cumpăra haine de blană şi încălţăminte de piele, acum comercianţii se plâng că vânzările sunt foarte slabe. Pentru a-şi valorifica timpul, cojocarii şi-au adus cu ei şi maşinile de cusut. „Venim la târgul de la Polovragi de când eram copii, dar de la an la an vânzările sunt din ce în ce mai slabe. Oamenii nu mai au bani să-şi cumpere haine şi încălţăminte noi, ei le preferă pe cele de la second hand. Noi nu am crescut preţurile, ba chiar suntem dispuşi să negociem. Eu sunt cojocar şi fac haine şi căciuli din blană de nurcă, nutrie, miel, etc. De exemplu, căciulile costă între 40 şi 100 de lei. Am venit la Polovragi de duminică şi vom rămâne până când se va termina târgul. Ne aşteptam la vânzări slabe pentru că aşa e peste tot prin ţară. Pentru a nu pierde timpul am luat şi maşina de cusut şi lucrăm pe loc. Cei care sunt curioşi pot să vadă cum se confecţionează o căciulă din blană ori o vestă”, a declarat Marian Ionescu, meşter popular din Slatina.
Nici olăritul nu merge prea bine în această perioadă. „De la an la an vânzările scad, dar noi am venit în fiecare an la Polovragi şi vom veni mereu. E cel mai mare târg din Oltenia, iar dacă nu reuşim să vindem aici, nu mai vindem nicăieri. Acest târg are deja o tradiţie, însă nu mai sunt bani. Noi avem vase de lut, obiecte artizanale, coşuri din nuiele, împletituri, iar preţurile sunt destul de mici ţinând cont de cheltuielile noastre. De exemplu, vindem oala cu 20-60 de lei, în funcţie de dimensiune; o strachină costă 2-3 lei, iar coşurile costă între 15-35 de lei”, a declarat Ioan Varga, meşter popular din Harghita.
Cal de 4.000 de euro în târgul de animale
Ca în fiecare an, înaintea târgului de mărfuri se organizează târgul de animale. Începând de ieri şi până joi seara, crescătorii de animale pot veni să vândă şi să cumpere vite. În prima zi de târg au predominat caii, atracţia reprezentând-o un exemplar adus din zona Haţegului. „Este un cal de rasă, e belgian. Cer pe el 4.000 de euro şi sper să-l vând. Am mai vândut ieri seară tot aici, în târg, un alt cal pe care am luat 100 de milioane de lei vechi şi alţi trei cai, valoarea lui ridicându-se la 170 de milioane. Acela a fost un cal din rasa sânge rece, unguresc. Ştiu că la prima vedere preţurile par foarte mari, dar sunt cai de rasă care costă foarte mult. Pe mine mă costă bani grei aceşti cai pentru că îi aduc din afara ţării. Caii mei nu pot fi cumpăraţi decât de cei care au o pasiune pentru ei, că aşa mi se întâmplă şi mie, altul în locul meu şi-ar lua maşini şmechere de banii pe care îi dau eu pe cai”, a declarat crescătorul din Haţeg. Primăria Polovragi percepe de la crescători o taxă de 5 lei/cap de animal.
Comercianţii, aşteptaţi la Polovragi
Autorităţile locale se aşteaptă ca numărul comercianţilor să crească în cursul zilei de astăzi. „Târgul a început mai devreme decât în anii trecuţi. Probabil, comercianţii s-au grăbit să prindă locuri pe aleile principale. Aşteptăm cât mai mulţi comercianţi pentru că avem locuri suficiente, am redimensionat parcelele şi avem în jur de 400 de parcele. Până la ora actuală cam jumătate dintre ele sunt ocupate. Cred că miercuri seara vor fi amplasaţi 80% dintre comercianţi. Oficial, vineri, de Sfânta Marina, este prima zi a târgului de mărfuri”, a declarat Ştefan Făsuescu, primarul comunei Polovragi. Taxa percepută pentru toată perioada de desfăşurare a târgului este de 300 de lei pentru o tarabă amplasată pe aleea principală şi de 250 de lei pe o alee secundară. „Toţi banii încasaţi din taxe vor intra în bugetul local. După târg va trebui să achităm cheltuielile. Din experienţa anilor trecuţi, ne aşteptăm să plătim 130 de milioane de lei vechi pentru transformator, va trebui să plătim salvarea că o vom ţine aici vineri, sâmbătă, duminică şi luni, vom mai avea 200-300 de milioane de lei curentul electric. Sperăm să ne acoperim cheltuielile. Dacă ne vor mai rămâne bani îi vom folosi în vederea autorizării târgului săptămânal de animale”, a mai precizat Ştefan Făsuescu.
SPECTACOLE
Ziua de vârf a târgului va fi luni, 20 iulie, când vor avea loc parada cailor şi parada portului popular. „În seara de 19 iulie, începând cu orele 20.00, vor avea loc spectacole de muzică populară, iar la orele 22.30 va avea loc un foc de artificii. Ziua de vârf va fi pe 20 iulie, când va avea loc parada cailor şi parada cântecului şi dansului păstoresc. La festival vor participa ansambluri folclorice din Gorj, Vâlcea, Sibiu, Argeş, Olt şi Hunedoara”, a precizat primarul Făsuescu.