Obiectivul e clar: loc de cupe europene

Vicecampioană în sezonul trecut, Pandurii şi-a propus iniţial să termine pe podium şi în această ediţie. Astra şi Petrolul şi-au ridicat însă serios nivelul aşa că gorjenii au rămas la 6 puncte în urmă după primele 19 runde. Asta şi din cauza parcursului obositor din Europa League. În Europa League se poate ajunge şi de pe locul 4. Condiţia e ca Dinamo să nu câştige Cupa sau să nu ajungă în finală cu viitoarea campioană. „Deocamdată suntem pe locul 4, raţional ar fi să ne gândim să terminăm acolo. Jucăm meciurile foarte grele în deplasare, acolo unde ne-am descurcat bine. Ar fi important şi să ne facem punctele cu echipele aşa zise mici. Să ne facem punctele acasă, să nu mai pierdem meciuri cum am făcut-o în tur şi atunci ne putem realiza obiectivul”, crede Pustai.

„Indiferent cine pleacă de la Tg-Jiu, Pandurii nu are voie să aibă alt obiectiv decât calificarea în Europa League. Am fost acolo, am văzut, ne-a plăcut, e frumos, publicul merită o echipă în Europa şi anul acesta.” Eugen Pîrvulescu

Vizualizări: 146

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: