O nouă raportare în Gorj: 37 de cazuri în 24 de ore
Gorjul a înregistrat 37 de noi cazuri de infectare cu noul coronavirus în 24 de ore, fiind cea mai mare creștere de până acum. Inițial, pe raportarea Grupului de Comunicare Strategică au apărut vineri 29 de cazuri noi, ceea ce ar fi fost oricum un record, dar Direcția de Sănătate Publică Gorj a venit cu date actualizate.
Numărul mare de teste aflate în lucru arată că trebuie să ne așteptăm și sâmbătă la o creștere importantă. „Până în momentul de față, 375 de persoane din județul Gorj au fost confirmate cu COVID-19. Dintre acestea, 200 de persoane sunt vindecate și externate, iar 12 persoane au decedat. De la începutul pandemiei, la nivelul județului Gorj, s-au prelevat 4979 teste, din care 137 sunt în așteptare“, a transmis vineri DSP Gorj.
Mai bine de 20 dintre persoanele nou-infectate provind din comunitățile de romi. Acestea se adaugă celor peste 40 de romi din Obreja și Meteor infectați până ieri. Directorul Direcției de Sănătate Publică Gorj, Narcis Stoian, spune că a fost luată decizia ca Secția de Dermatologie a spitalului din Târgu Jiu să fie mutată, tocmai pentru a se crea mai multe locuri pentru pacienții infectați cu Covid-19.
”Persoanele sunt internate și la Spitalul din Târgu Cărbunești și la Secția Boli Infecțioase din Târgu Jiu. Este un număr mare de infectări. Sunt două focare în Meteor și Obreja, aici este concentrația cea mai mare. Sunt 40 de persoane infectate. Boala ar fi pornit de la acele întruniri ale lor. La spitale mai sunt locuri, dar am stabilit să facem mai multe locuri pentru suspiciuni. Am ales să mutăm Secția Dermatologie pentru a mai crea locuri libere, tocmai pentru a nu suprasolicita spitalul din Târgu Cărbunești”, a spus directorul DSP Gorj, Narcis Stoian, la Radio Infinit, înainte de raportarea de vineri. Stoian a făcut referire la întruniri religioase la care au participat romii, la care nu au fost respectate măsurile de distanțare socială.
În contextul creșterii semnificative a numărului de cazuri pozitive, din ultima perioadă, Direcția de Sănătate Publică Gorj face apel la cetățeni să conștientizeze pericolul determinat de infectarea cu noul coronavirus (COVID-19), să dea dovadă de responsabilitate, să respecte normele de conduită sanitară și distanțare interpersonală.
"Solicităm cetățenilor precauție, igienizarea frecventă a mâinilor, folosirea mijloacelor de protecție individuală, precum și evitarea aglomerațiilor și a deplasărilor inutile", este mesajul DSP Gorj.
La nivel național au fost raportate vineri 592 de noi cazuri de coronavirus.