O nouă creșă în Târgu Jiu. În ce zonă va fi construită!

Vești bune pentru târgujieni! O nouă creșă va fi construită în municipiul Târgu Jiu, de data aceasta, în zona de Est a orașului. Valoarea totală a acestei investiții este de peste 22 de milioane de lei. Proiectul este finanțat prin Compania Națională de Investiții și face parte din Programul naţional de construire de creşe, derulat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei. 

În această etapă este vorba despre construirea a 19 creșe, în diverse orașe ale României, cea de la Târgu Jiu fiind inclusă în categoria „creșă mare”. Doar două astfel de mari unități vor fi construite: una în Târgu Jiu și una în Satu Mare. 

„Avem asigurată finanțarea pentru încă o creșă de mari dimensiuni, de data aceasta în zona de Est a municipiului, în această perioadă urmând pregătirea licitației.

Este vorba de un proiect depus la CNI, pentru finanțarea căruia a fost deja emis ordinul de ministru. Obiectivul va avea 11 grupe și se va construi în zona Narciselor, pe o suprafață ce a fost preluată de la fosta unitate militară.

Punem la dispoziție un teren de 4500 mp, suprafața construită urmând să depășească 2400 mp, iar valoarea estimată a proiectului depășește 22 de milioane de lei.

Cartierul Narciselor este în continuă transformare, aici dezvoltându-se o zonă rezidențială foarte frumoasă, cu un parc pe o suprafață de 12 hectare la care se lucrează deja, noua creșă, dar și blocurile de locuințe finanțate prin PNRR, a căror construcție va începe anul viitor”, a afirmat primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu.

În municipiul Târgu Jiu numărul locurilor disponibile în creșe este unul extrem de mic, în comparație cu solicitările venite din partea părinților.

Vizualizări: 1,299

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: