O femeie a murit, două femei și trei copii la spital
Un grav accident de circulație s-a petrecut, vineri, în localitatea Plopșoru, din județul Gorj, după ce o mașină a intrat într-un cap de pod. O femeie a murit, iar trei copii și alte două femei au ajuns la spital.
Din cercetările efectuate de polițiști, a reieșit faptul că o femeie de 61 de ani, din localitatea Turceni, în timp ce conducea un autoturism pe DE 66 Văleni, din direcția Târgu Jiu către Filiași, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare lovind un cap de pod. În urma impactului a rezultat decesul unei femei de 55 de ani, din orașul Turceni, pasageră pe scaunul din dreapta față.
De asemenea, a rezultat rănirea conducătoarei auto, a unei femei de 27 de ani din localitatea Borăscu și a 3 copii minori, cu vârste cuprinse între 7 și 10 ani, pasageri pe bancheta din spate a autoturismului.
A fost nevoie de intervenția pompierilor de la descarcerare, dar una dintre femei nu a mai putut fi salvată. Răniții au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.