O economistă din CEO, administrator la MedservMin
Societatea MedservMin are începând de joi, 27 iulie, un nou administrator. Este vorba de Felicia Stăvăroiu, care a devenit astfel cel de-al treilea membru al Consiliului de Administrație. Postul s-a vacantat în luna iunie a acestui an, după ce medicul Viorel Stănoiu a încetat din viață. Stăvăroiu este economistă în cadrul CE Oltenia, la Serviciul Guvernanță Corporativă. Validarea sa în funcție a fost făcută în ședința de joi a Adunării Generale a Acționarilor. Stăvăroiu va ocupa interimar acest post, mandatul dat de CE Oltenia fiind pentru 4 luni. Între timp, va fi organizată o selecție de recrutare, în baza Legii 109/2011, privind guvernanța corporativă a întreprinderilor de stat. Felicia Stăvăroiu va încasa o remunerație lunară fixă de 1.500 de lei, pentru participarea la o ședință lunară. Aceiași bani îi câștigă Lavinia Cosneanu și medicul Gheorghe Neață, membrii în CA-ul societății prestatoare de servicii medicale pentru CE Oltenia. Prima reunire a forului de conducere ar putea avea loc chiar luni, 31 iulie. Pe ordinea de zi a ședinței va fi și un punct privind continuarea procedurilor de concurs pentru postul de director executiv al MedservMin, funcție ocupată în prezent, interimar, de Ion Rușeț.