Noul guvern, votat în condiții speciale
Parlamentarii votează sâmbătă învestirea Guvernului Orban 3 începând cu ora 11.00 în condiții excepționale după ce senatorul PNL Vergil Chițac a fost confirmat cu coronavirus. Accesul se va face pe un traseu dezinfectat, prestabilit și marcat vizibil, iar parlamentarii vor intra pe rând în sală ca să voteze.
Ludovic Orban, premierul desemnat, nu va participa pentru că este izolat la Vila Lac 1, în timp ce miniștrii care se află în carantină vor fi audiați prin videoconferință.
Cum se va desfășura sâmbătă procedura de învestitură a Guvernului Orban:
- Accesul parlamentarilor se va face pe la intrarea S1, urmând un traseu dezinfectat, prestabilit și marcat vizibil;
- Ora 08.00 - până la finalizare - efectuarea testelor pentru depistare coronavirus (COVID-19) (sala I.Ghe.Duca, nivel P1);
- Ora 09.00-11.00 audierea candidaților propuși pentru funcția de ministru- sala Comisiei juridice (Mihai Viteazu, nivel P1);
- Ora 11.00- până la finalizare-ședință de plen reunit cu vot;
Votul cu bile se va desfășura în sala Barbu Catargiu (sala Biroului Permanent al Camerei Deputaților), nivel P1 după următoarea procedură:
- prima Cameră la vot este Senatul României
- se vor organiza grupuri de aprox. 20 de persoane care vor vota în decurs de 15 minute. Pentru respectarea normelor de prevenire și limitare a virusului, accesul in sala de vot se va efectua individual.
- în sala de vot vor fi prezenți permanent chestorul care înmânează bilele și secretarul care consemnează prezența parlamentarilor la vot
- pentru a putea fi respectată programarea făcută pentru vot parlamentarii sunt rugați să fie prezenți la punctul de testare (sala I.Ghe.Duca, nivel P1) cu 30 de minute înainte de momentul votării efective.
Reprezentanții conducerii Camerei au precizat că miniștrii care se află în carantină vor fi audiați prin videoconferință.
În paralel, sâmbătă va continua la Parlament testarea senatorilor și deputaților pentru COVID-19.