Noua taxă auto, cel târziu în martie 2018
O înlocuire a timbrului de mediu ar putea avea loc în luna martie a anului viitor, înainte de aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), a declarat, marți, Grațiela Gavrilescu, ministrul Mediului, în cadrul audierilor din comisiile de specialitate pentru aprobarea bugetului ministerului de resort pe anul viitor.
„Bugetul AFM va fi aprobat undeva în martie - aprilie, anul viitor. Sper ca, până atunci, să avem o înlocuire a Timbrului de mediu, conform directivelor europene. Vrem ca poluarea să fie diminuată. Nu știu cum va ieși forma finală a acestei penalități pentru mașinile care vor polua și sper ca, în martie anul viitor, înainte ca bugetul de venituri și cheltuieli al AFM să fie aprobat, să avem și o formă finală. Principiul va fi același, adică «Poluatorul plătește!». Amprenta trebuie să fie neapărat carbonul ca emisie. De asemenea, sperăm ca săptămâna viitoare să avem HG-ul de adoptare a Planului Național de Gestiune a Deșeurilor și, în felul acesta, procedura de infringement și o condiționalitate ex-ante pentru România să fie bifată, să notificăm Comisia Europeană”, a spus Gavrilescu.
Taxa auto pentru autovehicule la prima înmatriculare a fost introdusă pentru prima dată la 1 ianuarie 2007, imediat după aderarea României la Uniunea Europeană. La acea vreme, taxa de primă înmatriculare se calcula în funcție de trei variabile: vechimea mașinii, tipul de catalizator (euro) și capacitatea cilindrică a mașinii.
Pe 19 februarie 2009, taxa de poluare auto a fost modificată, iar Guvernul a scăzut valoarea acesteia cu o treime. De la 1 ianuarie 2012, taxa auto a devenit obligatorie atât la reînmatricularea mașinilor înregistrate în România înainte de 1 ianuarie 2007, cât și pentru cei care aduceau mașini din Vest. Începând cu 30 ianuarie 2012, taxa este suspendată până la 31 decembrie 2012, iar persoanele care plătiseră deja urmau să primească banii înapoi.
Din 15 martie 2013 intră în vigoare timbrul de mediu pentru autovehicule, iar din acel moment taxa auto este calculată exclusiv pe baza emisiilor de CO2, înscrise în cartea de identitate a mașinii.
Timbrul de mediu pentru autovehicule face parte din cele 102 taxe nefiscale care au fost eliminate de la 1 februarie 2017.