Nou criteriu de departajare pentru retrogradarea din Liga 3

Federația Română de Fotbal recunoaște, printr-o decizie luată în cadrul celei mai recente ședințe din Comitetul Executiv, că a avut o problemă în a determina regulamentar ultima echipă retrogradată sportiv din Liga 3 la finalul sezonului 2021-2022.

FRF nu a anunțat public numele celor 21 de echipe care sportiv au retrogradat din Liga 3 nici măcar până în acest moment deși sezonul pentru formațiile din play-out s-a încheiat la 28 mai, iar în curând va începe noua ediție de campionat. Oficial, liga2.ro a făcut  demersuri către FRF să obțină un răspuns oficial din partea Departamentului Juridic sau chiar și cel de comunicare privind modul în care se determină ultima retrogradată sportiv din Liga 3, formația cel mai slab clasată pe locul 4 în seriile de play-out, însă nici până în prezent nu i s-a răspuns. După ședința din 5 august a Comitetului Executiv al FRF, s-a aprobat ”cu unanimitate de voturi sistemul de desfășurare al competiției Liga 3 în sensul clarificării criteriilor de retrogradare (modalitate de determinare a celei mai slabe linii de clasament în situația în care unele echipe au un număr mai mic de jocuri disputate).”

Completarea din regulament privind această lacună existență la finalul sezonului recent încheiat sunt astfel: ”Ultimele două clasate din play-out-ul fiecărei serii vor retrograda în eșalonul interior împreună cu echipa de pe locul 4 din play-out cu cea mai slabă linie de clasament (numărul total de puncte).  Dacă la încheierea play-out-ului există cel puțin o serie cu un număr mai mic de participante, dintre ocupantele locurilor 4 din toate seriile va retrograda echipa cu cel mai mic coeficient de puncte calculat și rezultat din totalul punctelor obținute în raport cu numărul meciurilor disputate în campionat (punctaj total: număr de jocuri din campionat). În cazul în care și după acest criteriu de departajare cel puțin 2 echipe se află la egalitate sunt aplicabile prevederile art. 29 alin 4, coroborat cu art. 27 alin 3 și 4 toate din ROAF.”

Vizualizări: 556

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: