Negoiță vrea să vândă Dinamo
Ionuț Negoiță, finanțatorul Dinamo, susține că este dispus să renunțe la club, anunţul fiind făcut după eşecul din partida cu Chiajna. "Fiind singur la club, am nevoie de ajutoare. Sunt dispus să cedez acest club. Am făcut tot ce am putut, eforturi supraomeneşti chiar, dar nu merită să le mai fac. Mi-au creat doar probleme aceste eforturi, dar le-am făcut pentru echipa mea de suflet. Vreau să găsesc pe cineva căruia să-i dau clubul. Vreau să cedez clubul total. Îl cedez unei persoane sau unor persoane care pot dovedi că pot face mai mult decât mine. Oamenii potenţi din punct de vedere financiar şi care au un plan mă pot căuta, sunt foarte decis. Nu de acum, ci de acum două săptămâni, când am vrut să fac o conferinţă de presă şi să fac anunţul. Îmi doresc să vina altcineva şi să preia clubul cu totul. Din păcate, în România sunt doar pretenţii şi totul pică în sarcina unui singur om. Avem pretenţii, vrem multe şi toată lumea stă la cotitură să ciupească", a declarat Negoiţă la Digi Sport. (A.A.)