Negocieri pentru sporuri în Sănătate
Sindicaliştii din Sănătate au avut, luni, prima întâlnire cu ministrul Sănătăţii pentru a discuta regulamentul de sporuri, precizând că trebui negociate nişte aspecte, în special, pentru spitale, acolo unde sporurile cumulate nu trebuie să depăşească plafonul de 30% stipulat în lege.
„Regulamentul de sporuri este prioritar pentru că este important şi avem ca termen foarte apropiat 1 martie. Legea 153 ne-a creat ceva probleme, mai ales în teritoriu, pentru că acolo oamenii au fost mai prost reprezentanţi în ceea ce priveşte salarizarea. Sunt spitale foarte mari, judeţene, centre universitare, unde, de exemplu, sporul de la UPU va coborî de la 100% la 80%. În acelaşi spital, mai există şi secţie de infecţioase, psihiatrie, deci, vă daţi seama că toate aceste sporuri coroborate depăşesc plafonul de 30% din articolul 38”, a declarat preşedintele Federaţiei Sanitas.
Concret, conform noii legi, spitalele nu trebuie să depăşească un plafon de 30%, chiar dacă unele secţii primesc sporuri foarte mari, de până la 100%. De asemenea, sindicaliştii din sistemul de ambulanţă spun că vor să negocieze un spor unitar, cu un procent fix.
Marţi, sindicatele se vor întâlni, din nou, cu ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, pentru a discuta detaliile noului regulament de sporuri. Ministrul Sănătăţii a declarat că personalul medical din sistemul de sănătate va avea creşteri de la 70 la 170%, astfel un medic primar va ajunge să câştige net, de la 1 martie, peste 9.000 de lei, în timp ce medicii legişti vor primi chiar şi 4.000 de euro.
De asemenea, vor fi şi scăderi pentru 3% dintre angajaţii din sistem, fiind vorba despre cei care lucrează în aparatul central. (A.A.)