Un tânăr de 17 ani din satul Brădiceni, comuna Peştişani, munceşte cu ziua pentru câtiva lei şi o masă. Baiatul vrea să strângă bani pentru a renova casa în care locuieşte împreună cu tatăl său. Tânărul merge la liceu şi învaţă bine, deşi până anul trecut îşi făcea lecţiile la lumina zilei sau a lumânări pentru că nu avea curent elecric. 
 Nu departe de centrul comunei Peştişani şi la doar 20 de km de Târgu Jiu, se află o construcţie veche de peste un secol, unde l-a prima vedere nu ai zice că locuieşte cineva. O casă construită din bârne de lemn, tencuită cu pământ stă ascunsă privirilor trecătorilor. Aici locuiesc Liviu Perju şi fiul său Cristian Iacobescu de 17 ani. Toţi banii care intră în casă sunt pensia de boală a bărbatului de 300 de lei şi alocaţia adolescentului. Nu sunt suficienţi pentru a acoperi cheltuielile, aşa că tânărul de 17 ani munceşte cu ziua în sat. „Banii din care trăim sunt pensia mea de 300 de lei şi alocaţia copilului. El mai munceşte, pentru un ban pe la vecini. Cât îi dă omu e mulţumit. Mai primeşte şi o masă pe zi. Munceşte azi pe aici, mâine pe dincolo să trăim şi noi. Copilul are nevoie de multe la şcoală, eu de medicamente, trebuie multe, dar ne descurcăm şi noi cum putem. Mai punem o ceapă în grădină, mai creştem o pasăre ca să avem ce pune pe masă”, povesteşte Liviu Perju. 
 Soţia bătrânului a murit acum trei ani de cancer, iar el de doi ani a fost diagnosticat cu tuberculoză şi stă mai mult pe la Dobriţa. „Pe lângă plămâni a venit şi o boală de inimă şi o hernie. Boala vine din necazuri şi lipsuri. În tinereţe am fost cioban şi am stat în ploaie şi vânt. Ştiţi cum e, când vine boala nu te întreabă. Omul e ca frunza, bate vântul, cade jos. Acum trei ani soţia a murit de cancer. Ea a scăpat de toate necazurile”, povesteşte bătrânul cu o privire tristă.  


Casa trebuie renovata
De o modestie greu de imaginat, dar şi cu o mândrie rar întâlnită, tânărul de 17 ani vorbeste stingher despre viaţa sa. „Eu m-am obişnuit să merg la muncă, câte două, trei ore pe zi. Când sunt la şcoală, dimineaţa mă duc la ore şi după-amiaza la muncă. Ajut oamenii din sat la diverse munci şi aşa reuşesc să aduc acasă 10, 20 de lei, depinde de zile şi la ce îi ajut. Mie nu îmi e greu, aşa m-am obişnuit. Acum ajut un vecin să taie nişte lemne. Am venit până acasă, dar nu stau, mă întorc la muncă”, ne spune tânărul. 
Dacă alţi de vârsta lui se gândesc cum să îşi petreacă vacanţa, Cristian se gândeşte cum să stângă bani pentru a putea să renoveze casa. Îşi aminteşte însă că a fost şi el, acum câtiva ani, în excursie cu şcoala. 
 În rest.. se bucură de zile libere numai duminica sau atunci când este sărbătoare. „Acum încerc să strâng bani pentru renovarea casei. Cred că îmi trebuie vreo 10-15 milioane de lei vechi pentru materiale. La lucru o să mă ajute oamenii din sat şi nu o să îmi ia bani. Pentru mine nu e greu să mă duc la muncă. Fac asta de atâta timp, încât a devenit obişnuinţă. Nu muncesc niciodată duminica sau atunci când e sărbătoare. În zilele astea mă odihnesc sau mă duc la baie cu băieţi din sat”. 
 Casa în care locuiesc cei doi are peste o sută de ani şi are nevoie urgentă de reparaţii. „În 1989, casa avea peste o sută de ani. Am mai cârpit noi pe unde am putut. Dacă o fi bine încercăm la anul să o renovăm. Dar decât deloc, e bună şi asta. Pentru mine e greu să fac şi un coteţ la păsări, dar o casă”, ne povesteşte bătrânul.  


Cheltuiau mai mult pe lumânări decât acum pe curent

Până anul trecut, membrii familiei din Brădiceni nu au avut curent electric. Liviu Perju spune că se obişnuise să trăiască la lumina de la lumânare, deşi, atunci dădea mai mulţi bani pe lumânări decât îl costă acum factura la energie. „Noi nu am avut curent până anul trecut. Ne-a ajutat un vecini cu 5 milioane de lei, un cumnat de-al meu ne-a dat şi el câteva milioane, am mai strâns şi noi vreo 7 milioane de lei şi aşa am reuşit anul trecut să avem curent. Noi eram obişnuiţi să trăim fără energie, dar pentru cineva care rămâne acum fără curent e rău, să bâjbâi noaptea când te scoli. Nu poţi să te uiţi la un televizor. În ziua de azi e greu fără curent. Până anul trecut aveam lumină de la lumânare sau lampă. Atunci cheltuiam mai mult decât acum. Dădeam câte 30 de lei pe lumânări, iar acum dau 30 de lei pe an. Că nu am cu ce să consum. Nu am decât un televizor şi un bec”, spune batrânul cu lacrimi în ochi. 

Dimineaţa merge la şcoală, după amiaza la muncă

Deşi merge de mic la muncă şi a crescut fără curent electric, Cristian a reuşit să obţină note bune la şcoală. Nici măcar tatăl său nu îşi explică felul în care a reuşit băiatul să se descurce. Acasă învăţa, de cele mai multe ori, ziua pentru că seara era mai greu să citească la lumina de la lumânare. „Cred că e o moştenire de la cineva din familie pentru că toţi copii i-am avut deştepţi. Toţi au învăţat bine din clasa a I-a şi până au terminat. Au ţinere de minte, ce să zic. El acasă nu prea învaţă că nu are timp. Mai citeşte în pauză la şcoală şi reuşeşte să ia note bune”, spune tatăl. Cristian este elev la Grupul Şcolar Constantin Brâncuşi din Peştişani, în clasa a X-a. „Iau note bune, deşi nu prea am timp de învăţat. Dimineaţa merg la liceu şi după amiaza la muncă. Eu m-am obişnuit şi nu mi se pare că e greu. Nu îmi era greu nici când nu aveam lumină. Învăţam ziua, iar seara mai stateam la lumina de la lumânare”, spune băiatul pentru care vacanţa de vară înseamnă trei luni de muncă doar din dorinţa de a-şi renova bătrâna casă părintească.