Motru: UATAA a dat drumul la încălzirea centralizată
Cetăţenii municipiului Motru racordaţi la încălzirea centralizată au începând de ieri dimineaţă căldură în locuinţe. Uzina de Termoficare a pornit centrala mare şi o va mai opri abia în primăvară. Mici probleme mai sunt acolo unde conductele de la subsolurile blocurilor s-au spart, dar şi în aceste situaţii se lucrează pentru remediere, spune conducerea uzinei.
Autorităţile locale din Motru spun că au decis punerea în funcţiunea a sistemului de termoficare mai devreme faţă de termenul stabilit anual, dat fiind faptul că temperaturile au scăzut drastic în ultima perioadă. „Avem stabilit prin hotărâre de Consiliul Local să se dea drumul la căldură pe data de 1 noiembrie în fiecare an. Dacă temperaturile sunt trei zile consecutiv sub 10 grade se poate da şi mai devreme. Având în vedere că la finalul săptămânii trecute au fost temperaturi sub 10 grade, am început să dăm drumul la căldură. În locuinţe ar trebui să fie bine acum, mai sunt ceva probleme pe la scările de bloc, dar se rezolvă”, a declarat Dorin Hanu, primarul municipiului Motru.
Uzina a pornit atât încălzirea centralizată, dar şi apa caldă. Timp de o săptămână a fost sistată deoarece au fost efectuate revizii şi reparaţii la cazanul mare. „Nu numai că s-a dat drumul la căldură, dar şi apa caldă şi-a revenit la parametri. Au fost finalizate lucrările de schimbare a ţevilor în cazan, lucrări contractate în timpul anului cu o firmă specializată din Severin. Au fost finalizate cu o zi înainte de a porni. Lucrările sunt complexe, au fost foarte necesare. Sperăm să nu avem probleme până la primăvară, dar pentru orice eventualitate avem echipe de intervenţie”, a precizat Eugen Corcoaţă, directorul Uzinei de Agent Termic şi Alimentare cu Apă (UATAA) Motru.
Conform contractului, uzina trebuie să asigure încălzirea locuinţelor astfel încât apa caldă să ajungă în casele motrenilor la o temperatură cuprinsă între 55 şi 60 de grade.
UATAA Motru mai are de recuperat de la populaţie circa 18,5 milioane de lei.