Motru: Primarul Hanu promite înfiinţarea unui padoc de câini
Autorităţile locale din Motru şi-au propus ca până la finele anului să pună în funcţiune la nivelul municipiului un padoc pentru câini. Primarul Dorin Hanu spune că a început demersurile pentru înfiinţarea adăpostului şi că în momentul de faţă mai este nevoie doar de câteva avize.
Administraţia publică din Motru ia în serios problema câinilor comunitari, în acest scop a şi început demersurile pentru înfiinţarea unui padoc. Amplasamentul adăpostului a fost deja identificat, urmează ca după obţinerea avizelor necesare, angajaţii primăriei să înceapă construcţia acestuia. „La ora actuală avem făcut un contract pentru proiectarea, pentru realizarea unui adăpost de câini. Mi-l doresc de foarte mult timp, am avut foarte multe discuţii în acest sens. Va fi realizat la staţia de epurare, în afara oraşului. Acolo avem toată logistica necesară, avem şi apă potabilă pentru că trebuie să îndeplinească anumite condiţii extraordinar de drastice impuse de către organizaţiile care se ocupă cu protecţia animalelor. Va trebui să respectăm toate aceste prevederi şi vom face în aşa fel încât el să fie autorizat, funcţional şi cu o capacitate rezonabilă pentru municipiul nostru. Proiectul a fost atribuit de la începutul anului unui arhitect. Este o chestie de durată scurtă pentru că îl vom face cel mai probabil cu Direcţia Publică, vedem ce decizie vom lua astfel încât până la sfârşitul anului să fie făcut”, a declarat Dorin Hanu, primarul din Motru.
Hanu: Legea trebuie schimbată
Primarul Dorin Hanu mai spune că problema câinilor comunitari se va rezolva numai dacă legea va dispune autorităţilor judeţene să înregistreze şi să sterilizeze animalele. „Am văzut tot felul de speculaţii legate de treaba asta cu câinii. Că primarii sunt vinovaţi, că nu ştiu ce. Adevărul este că nu există o legislaţie adecvată la ora actuală. Dacă nu se umblă la cauză, adică înmulţirea câinilor, prin sterilizarea lor şi evidenţierea lor nu se va face nimic. Noi degeaba îl luăm pe o parte, dacă ei sunt aduşi din altă parte şi se înmulţesc. Există la nivel de judeţ Direcţie Sanitar-Veterinară, medicii de acolo dacă ar fi implicaţi să meargă în gospodării să-i identifice, să-i numere, să-i sterilizeze şi să-i oblige pe cei care au animale să aibă grijă de ele, alta ar fi situaţia. La mine, la Motru, aduc câinii cu dubele, fie din Severin, fie de la Mătăsari. Eu pe o parte îi iau, pe alta mi-aduc din altă parte”, a mai spus primarul Dorin Hanu.