Mosor: Nu rămân nimic, după 26 de ani la primărie
Elena Mosor, fostul primar al comunei Alimpești, va părăsi primăria după mai bine de 26 de ani de activitate în fruntea comunei. Nu știe foarte bine de ce a pierdut alegerile, însă este convinsă că nu a fost fraudă. Deocamdată, spune ea, va rămâne alături de noul primar o perioadă să-l ajute să termine proiecte pe fonduri europene. Mosor nu va rămâne nici măcar consilier local, căci nu a candidat pe lista de consilieri.
Primărița comunei Alimpești, Elena Mosor, pleacă din primărie după 26 de ani de activitate. Nu rămâne în nicio funcție, nici consilier local. ”Nu rămân nimic, după 26 de ani”, a spus Elena Mosor. Aceasta a pierdut alegerile din 5 iunie în favoarea candidatului liberal, Dan Floarea. ”Alegerile presupun o rotație a administrației publice pe care cel care pierde și-o înșușește și cel care vine și-o înșușește și el. Nu sunt supărată, n-am de ce. După o activitate de 26 de ani, e firesc ca odată și odată să ne rotim. Fiecare drum are un capăt și un sfârșit. N-am nicio suspiciune, eu nici nu am fost acolo, nici n-am fost la campanie, că n-am avut timp, în comunele de țară nu se fură voturile că n-au cum. Nu sunt nici consilier, eu nu rămân nimic, după 26 de ani în primărie, eu nu rămân nimic”, a spus Elena Mosor, fosta primăriță din Alimpești.
Rămâne alături de primar
Până una alta, Mosor spune că va rămâne o perioadă de timp alături de noul primar, să-l ajute să ducă la bun sfârșit proiectele pe fonduri europene. ”O perioadă, m-am înțeles cu primarul, să rămân să-l ajut până încheiem cu contractele astea pe fonduri europene, pentru că este greu să se descurce singur aproape de final. O fac pentru comunitatea mea și nu-mi pare rău, așa e firesc, să-l ajut. Suntem amândoi din comună, ne cunoaștem de foarte mult timp, n-am avut niciodată nicio problemă”, a spus Elena Mosor, fosta primăriță din Alimpești.
PROCES
Recent, Elena Mosor și alți doi salariați ai primăriei au contestat în instanță o dispoziție a primarului prin care li se cerea să restituie niște bani primăriei. ”Este o dispoziție prin care am stabilit să se recupereze niște sume stabilite de Curtea de Conturi. Noi am făcut contestație întâi acolo, Curtea a spus că nu este prejudiciu, dar ca să putem să ne luăm banii pe care ni i-a luat, a trebuit să facem acțiune în instanță. Este vorba de niște ordine de deplasare, nu de altceva. Suma pe care o am eu de recuperat este de 600 de lei. Eu a trebuit să dau dispoziție pentru ducerea la îndeplinire a hotărârii Curții și de asta acum m-am îndreptat împotriva mea în instanță”, a spus Elena Mosor.