Mornea a obținut condamnarea agresorului său
A ajuns în pușcărie pentru comiterea unei crime pe care nu a comis-o și a sfârșit prin a lua bătaie pe ulița satului pentru presupusa crimă, acum agresorul său fiind condamnat de instanța de judecată. Constantin Mornea este gorjeanul care în 2013 a stat 9 zile în spatele gratiilor pentru o crimă pe care nu a comis-o la Bărbătești, în satul Socu, unde un vecin de-al său a fost găsit mort în stradă. Anchetatorii nu au stabilit nici până azi cine l-a omorât pe acesta, reușind să clarifice doar că Mornea nu are nicio treabă cu faptele respective.
După ce a ieșit din închisoare, Mornea a fost însă luat la bătaie de un individ care i-ar fi reproșat că e criminal… Și așa a ajuns Nicolae Tuțudan să fie el condamnat pentru agresiunea împotriva lui Mornea. „Condamnă pe inculpatul Ţuţudan Nicolaie la pedeapsa amenzii de 3 150 lei (210 zile-amendă*15 lei zi-amendă) pentru săvârşirea infracţiunii lovire şi alte violenţe. Atrage atenţia inculpatului că neexecutarea, cu rea-credinţă, a pedepsei amenzii, în tot sau în parte, atrage înlocuirea zilelor amendă neexecutate cu un număr corespunzător de zile închisoare”, a decis Judecătoria Târgu Cărbunești.
Vrea să doneze banii de la instanţă
Mornea a cerut și despăgubiri pentru bătaia primită, promițând că va dona banii. El a solicitat 3000 de lei daune morale, dar instanța i-a aprobat mai puțin de jumătate din sumă. „Obligă inculpatul Ţuţudan Nicolaie la plata către partea civilă a sumei de 1200 de lei cu titlu de daune morale”, a decis instanța, verdictul nefiind unul definitiv. „E vorba de un individ de prin Aninoasa care m-a întâlnit pe mine și pe soția mea după ce ieșisem din arestul preventiv. Culmea e că m-am întâlnit cu el și cu altcineva tot în locul unde a fost găsit și mortul pentru care am făcut eu pușcărie pe nedrept. Individul ăsta m-a luat la bătaie pe motiv că sunt criminal. Celălalt a dat și în nevastă-mea, dar nu atât de grav ca în mine. Eu le încasam și când a venit Poliția la fața locului, că de abia l-au potolit agenții. Nu i-am făcut nimic. Doar era supărat că știa că eu sunt criminal. Am suportat-o și pe asta că nu am ce să fac, trebuie să îmi duc crucea până la capăt. I-am cerut 3000 de lei daune, dar nu vreau banii pentru mine. I-am spus și lui când l-am întâlnit ca dacă mi-i dă instanța îi dau la prima femeie cu copil în brațe pe care o văd sau la primul bătrân nevoiaș ce îmi iese în cale, că nu pentru bani mă judec eu cu el”, afirma Mornea în timpul procesului, sentința pronunțată acum nefiind definitivă.