Moara veche din Bengeşti, scoasă la licitaţie
O moară veche de 60 de ani este scoasă la vânzare de primăria din Bengeşti Ciocadia. Terenul pe care este amplasată a fost retrocedat, iar noul proprietar nu doreşte moara. Primăria o vinde cu 4.500 de lei, mai ales că demolarea costă dublu.
Moara care deservea odată localnicii din Bengeşti Ciocadia este amplasată în centrul comunei. Nu mai este funcţională şi se află într-un stadiu avansat de degradare. Autorităţile locale trebuie să decidă soarta clădirii, dat fiind faptul că terenul pe care este amplasată a fost revendicat de proprietari şi vândut mai departe altui localnic. Primăria s-a pricopsit cu moara, pentru care s-a obţinut o hotărâre de consiliu local pentru a fi scoasă spre vânzare la un preţ derizoriu.
O variantă ar fi cumpărarea de către actualul proprietar al ternului, însă acesta a dat de înţeles autorităţilor locale că nu este interesat de cumpărarea unităţii. „Am hotărât, conform legislaţiei în vigoare, să scoatem moara la licitaţie, să aplicăm tot ceea ce depinde de o licitaţie, o avem reevaluată, nu este nicio problemă. Le-am spus la consilieri să se gândească foarte bine că mai bine este să o demolăm, că nu vreau să aibă consiliul local probleme. E evaluată la preţul dolarului, undeva la 4500 lei. Demolarea ne costă 10.000 lei. Asta e situaţia, dacă legea spune să se restituie integral proprietăţile noi nu avem ce face. Cel căruia i-am restituit terenul l-a şi vândut, iar cel care a cumpărat n-are ce face cu ea, pentru că nu poate fi benefică”, a declarat Victor Geogia, primarul din Bengeşti-Ciocadia.
Moara, neprofitabilă încă de la inaugurare
Moara este de capacitate mare şi niciodată nu a fost una profitabilă conform spuselor autorităţilor locale. Înregistra un consum mare de energie şi a fost scoasă din uz de mulţi ani. „Moara este foarte veche, este degradată şi la ora actuală ne gândim că nimeni nu ar putea să mai investească bani în această moară. Este construită prin anii ‘53 plus că nu mai prezintă utilaje care să poată să facă făină de bună calitate. Nu mai este funcţională de 10-12 ani. Era o moară de capacitate foarte mare şi motoare puternice, care consuma foarte mult curent, trebuia să plătească omul de 3-4 ori valoare sacului ca să aibă un beneficiu cel care lucra la moară”, a mai spus primarul din Bengeşti Ciocadia, Victor Geogia.