Mitriță e cerut cu insistență la echipa națională
Alex Mitriță, fotbalistul celor de la Universitatea Craiova, este cerut cu insistență la echipa națională de mai mulți oameni de fotbal. După remiza din amicalul cu Irlanda de Nord, scor 1-1, un fotbalist care a adunat peste 50 de selecții în echipa națională i-a transmis un mesaj clar selecționerului Edi Iordănescu.
Gabi Torje, fost jucător la Dinamo, crede că Alex Mitriță este unul dintre cei mai importanți fotbaliști din Liga 1 și că poate face diferența și la națională.
Alex Mitriță nu a fost convocat pentru partidele amicale cu Irlanda de Nord și Columbia, iar acest lucru a stârnit controverse în rândul oamenilor de fotbal. Gabi Torje, care în prezent evoluează la Concordia Chiajna, în Liga 2, crede că fotbalistul celor de la Universitatea Craiova poate fi o piesă importantă pentru echipa națională.
„E greu să fii selecționer, sunt foarte mulți jucători propuși, e greu să alegi 11 jucători. Mitriță e unul dintre cei mai valoroși jucători. El și Florinel au făcut diferența în majoritatea meciurilor. Joacă pe o poziție unde avem jucători care au evoluat în calificări și au adus puncte importante.
Din punctul meu de vedere, Mitriță ar merita să fie acolo și dacă nu joacă, dar pe cine lași acasă? Ianis a făcut meciuri importante, Mihăilă, la fel, Man, la fel. Reușitele de la club ale lui Man se văd și la echipa națională. Încrederea e cea mai importantă”, a spus Gabi Torje la Digi Sport.